Noul „ministru de externe” de la Tiraspol atacă Chişinăul: „Logica politicienilor nu este normală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poziţia colegilor de la Chişinău privind schimbarea trupelor de pacificatori cu o misiune de monitorizare este una lipsită de logică şi nu are nimic în comun cu asigurarea păcii şi stabilităţii în regiune, susţine cel care i-a locul Ninei Ştanski, noul „ministru de externe” de la Tiraspol, Vitali Ignatiev.

Potrivit novostipmr.com, Ignatiev a declarat în cadrul unui briefing de presă, că autorităţile de la Chişinău încalcă în cel mai grav mod normele internaţionale prin interzicerea accesului cetăţenilor Transnistriei pe teritoriul din dreapta Nistrului. Referitor la substituirea trupelor de menţinere a păcii cu o misiune internaţională de monitorizare, Vitali Ignatiev a afirmat că nu este argumentată, având în vedere cu mecanismul actual este unul eficient, numărul incidentelor în Zona de Securitate fiind în scădere.  

Noul „ministru de externe” din stânga Nistrului consideră că aceste declaraţii se fac pe fondul exerciţiilor militare comune cu NATO efectuate de Armata Naţională în apropierea Zonei de Securitate. „Poziţia colegilor moldoveni arată ca fiind lipsită de logică. Creează probleme în Zona de Securitate efectuând exerciţii comune cu NATO şi, în acelaşi timp, anunţă că este necesar de schimbat formatul privind mecanismul de menţinere a păcii. Noi credem că acest lucru nu are nimic în comun cu asigurarea păcii şi stabilităţii în regiune”, a precizat Ignatiev.

El s-a referit şi la declaraţiile ministrului Apărării, Anatol Şalaru, potrivit cărora Transnistria şi trupele de pacificatori sunt o ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova. „Apropo, noi am cerut cu câteva săptămâni în urmă reprezentanţilor Chişinăului explicaţii exhaustive privind declaraţiile domnului Şalaru. Vedem că partea moldovenească operează cu manipulări demonstrative în apropierea Zonei de Securitate. Noi înţelegem că nu e totul în regulă cu logica politicienilor de la Chişinău, însă, din fericire, formatul actual de negocieri şi a operaţiunii de menţinere a păcii se bazează nu doar pe acorduri, dar şi pe oamenii care trăiesc pe ambele maluri ale Nistrului”, a mai declarat Vitali Ignatiev.  

Potrivit „Promo-Lex”, de la începutul anului trecut, în zona de securitate a avut loc o serie de alte incidente, în urma cărora mai multor cetăţeni moldoveni le-a fost interzis accesul în regiunea transnistreană. De asemenea, a rămas neelucidat cazul tânărului Vadim Pisari omorât de un soldat rus. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite