Moţiunea simplă înaintată pe numele ministrului Sănătăţii a căzut
0
Moţiunea simplă înaintată de Partidul Socialiştilor ministrului Sănătăţii, Ruxanda Glavan, nu a fost susţinută de majoritatea deputaţilor prezenţi la şedinţa de joi, 2 martie. Pentru demiterea ministrului au votat 28 de deputaţi, număr insuficient ca să fie aprobată, transmite IPN.
Ruxanda Glavan a calificat moţiunea ca fiind „o demagogie şi un exerciţiu de imagine”. În ceea ce ţine de obiectul moţiunii – majorarea tarifelor pentru serviciile medicale, ministrul a spus că situaţia rezultă din acţiunile sau inacţiunile admise chiar de semnatarii acestei moţiuni sau de colegii de partid care deţineau funcţii înalte în Guvern cu mai mulţi ani în urmă.
Potrivit Ruxandei Glavan, dacă de-a lungul anilor s-ar fi aplicat tarife reale pentru serviciile medicale şi se făcea indexarea corespunzătoare, astăzi nu era această situaţie. Iniţiatorii revizuirii tarifele sunt instituţiile medicale.
În dezbateri deputaţii PSRM au invocat o majorare excesivă şi neargumentată la unele tipuri de servicii medicale, constatată în raportul de expertiză al CNA. În unele cazuri tarifele au crescut şi de zece ori.