Ministrul de Externe al Lituaniei: Vom judeca în continuare Moldova după fapte, nu sloganuri
0Moldova şi Lituania sărbătoresc 25 de ani de relaţii diplomatice în acest an. Pe lângă colaborarea pozitivă dintre cele două ţări, rămân încă multe provocări şi probleme despre care ar trebui să se vorbească şi să fie rezolvate. Declaraţia a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius, aflat în vizită de lucru la Chişinău, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în comun cu omologul său, Andrei Galbur.
Potrivit oficialului european, Lituania urmează să judece în continuare Moldova după fapte şi nu sloganuri politice.
„Din câte cunoaştem cu toţii, ceva ani în urmă forţele care se declarau pro-europene au facilitat furtul miliardului din bugetul de stat, acţiuni de corupţie foarte sonore. Sunt aici pentru a reitera că Uniunea Europeană, în cazul dat şi Lituania, nu va tolera aşa fel de comportament. Aceste acţiuni nu au nimic cu valorile europene”, a spus Linas Linkevicius.
Oficialul european şi-a exprimat şi regretul şi în legătură cu faptul că recomandările Comisiei de la Veneţia privind schimbarea Codului Electoral „nu au prea fost luate în seamă”.
La rândul său, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Andrei Galbur, a subliniat că, timp de 25 de ani de relaţii diplomatice, Lituania şi-a reconfirmat rolul de partener extrem de important pentru Republica Moldova. În cadrul dialogului cu omologul său s-a convenit reluarea activităţii Comisiei moldo-lituaniene pentru cooperarea europeană. S-a discutat despre securitatea regională şi despre evoluţiile şi în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
În ultimii ani Lituania a implementat 100 de proiecte în Republica Moldova, declarându-şi disponibilitatea de a acorda asistenţă Moldovei în domeni precum: administraţia publică, sectorul fito-sanitar, sectorul financiar-bancar, lupta împotriva corupţiei.