Maria Ciobanu şi Ionuţ Dolănescu vor cânta la Chişinău în cadrul Festivalului „Nicolae Sulac”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Sulac FOTO: Arhiva Adevărul
Nicolae Sulac FOTO: Arhiva Adevărul

Fundaţia „Nicolae Sulac - credinţă, doină şi iubire” organizează, în acest an, a cincea ediţie a Festivalului concurs al interpreţilor cântecului popular „Nicolae Sulac”.

Festivalul-concurs va avea loc la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău, în perioada 9-10 septembrie 2015, la ora 18.00, şi va fi acompaniat de Orchestra de muzică populară „Doina Basarabiei”.

„În urma preselecţiei care avut loc la Chişinău, au fost selectaţi 26 de participanţi, care vor evolua în prima seară a festivalului. Laureaţii festivalului vor fi premiaţi cu diplome, menţiuni şi premii băneşti. Astfel, câştigătorul Premiului Mare se va alege cu 10.000 lei, cel care se va învrednici de Premiul I va primi 10.000 lei, iar cei clasaţi pe locurile al II-lea şi al III-lea se vor alege cu câte 8000 de lei, respectiv 6000 de lei”, ne-a spus Doina Sulac, fiica marelui rapsod Nicolae Sulac.

Membrii juriului sunt oameni de cultură - muzicieni, personalităţi notorii din arta muzicală tradiţională.

După evoluarea tuturor participanţilor, pe 9 septembrie, va susţine un recital extraordinar Ionuţ Dolănescu, interpret de muzică populară din România.

Concursul va culmina cu Gala Laureaţilor, însoţită de recitaluri ale artiştilor autohtoni, precum Doina Sulac, Lilia Roşca, Arsenie Botnaru, Igor Cuciuc şi Igor Rusu. Din România, special pentru acest festival vine Maria Ciobanu, numită „ciocârlia muzicii populare româneşti”.

image
Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite