Mandatul preşedintelui Timofti se încheie, dar încă patru ani va beneficia de birou, automobil şi asistent personal
0Aflat pe final de mandat, preşedintele Timofti se pregăteşte să-i ofere locul noului preşedinte ales al Republicii Moldova, Igor Dodon. Nicolae Timofti însă ar putea în continuare să se bucure de un şir de beneficii, iar pentru asta, patru deputaţi au înregistrat un proiect de lege în Parlament.
Deputaţii Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Igor Vremea şi Ştefan Creangă au înregistrat la Biroul Permanent al Parlamentului o iniţiativă legislativă. Aceasta prevede modificarea şi completarea Legii privind asigurarea activităţii Preşedintelui Republicii Moldova.
Modificările propuse de către cei patru parlamentari presupun ca după expirarea mandatului, în caz de demisie sau de imposibilitate de a-şi exercita mandatul de preşedinte, persoanei care a exercitat funcţia să-i fie garantat pe o perioadă de patru ani un birou, asistent personal şi un automobil permanent.
Aleşii poporului motivează necesitatea modificărilor legislative prin faptul că „aceste completări vor asigura o conlucrare eficientă cu un fost Preşedinte şi va permite acestuia să se dedice unor activităţi utile societăţii având experinţa importantă a unui şef de stat”.
Astfel, pe lângă pensie, asistenţa medicală gratuită, imunitatea diplomatică şi asigurarea securităţii din partea statului de care se va bucura Nicolae Timofti, el ar mai putea avea parte şi de un automobil permanent, birou şi asistent personal, încă pentru patru ani, asta în cazul în care majoritatea parlamentară va susţine acest proiect de lege.