Liderul PSD a fost amendat cu 3.000 de lei pentru că a dat buzna în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comuniştii s-au luat la bătaie cu SPP-iştii pe scările Parlamentului ca să-l ajute pe Şelin
Comuniştii s-au luat la bătaie cu SPP-iştii pe scările Parlamentului ca să-l ajute pe Şelin

Preşedintele Partidului Social-Democrat din Moldova, Victor Şelin, a fost sancţionat contravenţional pentru „samovolnicie“ şi „nesubordonarea cererii legitime colaboratorului organelor de drept“.

El va plăti o amendă de 3.000 de lei (187 de euro) pentru că nu s-a supus dispoziţiei preşedintelui Parlamentului, intrând cu forţa la şedinţa plenară, şi a opus rezistenţă angajaţilor Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat.

Şelin a anunţat că nu va plăti amenda şi că va ataca decizia în instanţă.

Incidentul a avut loc în octombrie. Şelin, care conduce o formaţiune extraparlamentară, a fost ajutat de deputaţii comunişti să intre în sală.

Asta deşi, anterior, Marian Lupu i-a interzis liderului PSD să asiste la şedinţele legislativului deoarece acesta ar fi încălcat Regulamentul Parlamentului când a folosit una dintre tribune pentru declaraţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite