La Kiev au loc ultimele negocieri 5+2 din acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reuniunea va dura două zile, iar pe ordinea de zi sunt incluse subiecte din cele trei coşuri ale reglementării transnistrene, a declarat pentru IPN purtătorul de cuvânt al Misiunii OSCE în Moldova, Paula Redondo. Aceasta este ultima rundă de negocieri sub egida Preşedinţiei ucrainene a OSCE în 2013.

Discuţiile se vor axa pe reluarea integrală a transportului de mărfuri pe cale feroviară, libertatea circulaţiei, problema şcolilor cu predare în grafia latină, asigurarea cu pensii şi retransmiterea posturilor TV pe ambele maluri ale Nistrului. De asemenea, se aşteaptă că se va discuta şi despre statutul regiunii transnistrene în componenţa Republicii Moldova.

Potrivit IPN, în deschiderea reuniunii, preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul de externe al Ucrainei, Leonid Kojara, va face o adresare către toţi participanţilor la proces. A doua zi, ambasadorul Andrei Deşciţa, reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru conflicte, şefa Misiunii OSCE în Moldova, Jennifer Brush, şi negociatorii principali din partea Moldovei şi regiunea transnistreană, Eugen Carpov şi Nina Ştanschi, vor susţine un briefing de presă.

Formatul 5+2 este alcătuit din reprezentanţii părţilor, mediatorilor şi observatorilor în procesul de negocieri – Moldova, regiunea transnistreană, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană.

Ucraina a preluat preşedinţia OSCE la 1 ianuarie, de la Irlanda, şi o va deţine până la sfârşitul lui 2013. Ministrul ucrainean de externe, Leonid Kojara, declara la început de an că Ucraina va contribui la dinamizarea procesului reglementării conflictului transnistrean în cadrul negocierilor în formatul 5+2. Statutul politic al regiunii transnistrene este unul important şi Ucraina va insista ca acesta să rămână pe ordinea de zi a negocierilor.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite