Infrastructura CEC din R. Moldova, supusă mai multor atacuri cibernetice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De cinci ore infrastructura CEC, precum şi infrastructura guvernamentală este supusă mai multor atacuri cibernetice, ce manifestă un caracter adaptiv şi rezistent la acţiunile întreprinse. Cu toate acestea, tentativele sunt identificate şi blocate. Anunţul a fost făcut de Vladimir Şarban, vicepreşedinte al Comisiei Electorale Centrale, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

Acesta a menţionat că în incinta secţiei de votare din Frankfurt, unde s-a comunicat despre o alertă cu bombă, poliţia germană, după examinarea interiorului şi perimetrului biroului electoral, nu a identificat nimic suspect. Procesul de votare a fost reluat.

Comisia Electorală Centrală anunţă că până la ora 18.00 au votat peste 1,4 mln de alegători, ceea ce reprezintă o rată de participare de peste 48 la sută. În cadrul secţiilor deschise în străinătate au votat, până la aceeaşi oră, peste 202 mii de cetăţeni cu drept de vot. La secţiile de votare deschise pentru alegătorii din stânga Nistrului, s-a înregistrat, până la aceiaşi oră, o prezenţă de circa 14 mii de persoane.

CEC precizează că şi-a încheiat activitatea secţia de votare din oraşul Baku, Republica Azerbaidjan, unde au votat 53 de alegători. Ulterior, şi-a încheiat şi secţia de votare din oraşul Surgut, Federaţia Rusă. La moment, sunt înregistrate aglomeraţii la mai multe secţii de votare din străinătate.

Alegătorii pot să-şi exercite dreptul la vor până la ora 21.00. Biroul electoral poate decide asupra prelungirii, cu cel mult 2 ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secţia de votare respectivă să-şi realizeze drepturile.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite