În prima zi de târg şcolar, comercianţii nu s-au grăbit să apară în piaţa de pe strada Petricani
0În acest an, municipalitatea a decis să mute târgul şcolar din centrul Chişinăului la „Piaţa Angro KM7” de pe strada Petricani. Agenţii economici însă nu s-au grăbit să-şi instaleze produsele acolo.
În prima zi de iarmaroc, piaţa angro din strada Petricani arată ca într-o zi obişnuită: o tarabă cu hăinuţe de şcoală şi două cu ghiozdane. Atât. Cumpărătorii se înghesuie mai mult la veselă şi obiecte industriale. „Lumea încă nu a revenit din vacanţă, mulţi nu au bani, chiar dacă preţurile sunt accesibile, dar şi vânzători sunt puţini. Adevăratele cumpărături vor începe după 20 august“, explică vânzătoarea Tamara Caigorodov.
Aici, un costum de şcoală costă de la 350 la 550 de lei, iar pentru o cămaşă veţi da cel mult 135 de lei. „E puţin mai ieftin ca în magazine, deşi orice lucru calitativ e scump. Un costum bun e 1.600 de lei, iar pe rechizite am dat 1.000 de lei pentru două fete. Încă nu am cumpărat ghiozdane“, spune Cristina Şargu, mamă a două gemene.
Deşi pentru agenţii economici a fost rezervat un spaţiu special, locul e cam pustiu. Doar un băiat vine ghiozdane într-un colţ. „Era vorba că azi începe târgul, dar cumpărători practic nu sunt. Şi nici alţi comercianţi. E departe de centrul oraşului, locul nu e foarte popular şi nici agenţii nu au profit. În centru aveam mereu 2-3 corturi şi se vindea bine“, spune Filip Crulicovschi. „Aici e mai bine, pentru că în centru era haos, oameni la plimbare, copii cu rolele, soare, gunoi. În schimb aici e linişte“, îl contrazice Tamara Caigorodov.
De cealaltă parte, la Moldexpo oferta e mai mare, mai mulţi cumpărători, dar şi preţuri mai ridicate. Un costum pentru clasa I costă între 400 şi 800 de lei, cămăşile albe se vând pentru circa 250 de lei, iar cel mai ieftin ghiozdan e 200 de lei şi preţurile cresc până la 500.
Potrivit vânzătorilor, cele mai căutate sunt costumele de culoare albastră, dar şi culorile clasice precum negru şi gri rămân „în tendinţe“. „Chiar dacă e prima zi, cumpărători sunt mulţi. Sunt mulţumită. Aici e mai curat, mai aranjat. Acolo e aglomerat şi murdar. Lumea dacă are de cumpărat, o să vină şi aici“, consideră Ludmila Bordeianu, comerciantă.
„Slava Domnului că nu e în centru, pentru că oraşul se transforma într-o mare piaţă. Comparativ cu salariile pe care le avem, preţurile sunt foarte ridicate. Ca să îmi pregătesc fata, mă costă în jur de 5.000 de lei, mai ales că forma şcolară suntem nevoiţi să o coasem“, spune Ala Rudenco.
În timp ce părinţii şi copii studiază cu atenţie marfa expusă, muncitorii continuă să pregătească locul pentru noi tarabe.
Iarmarocul de la Moldexpo: