În luna mai, cetăţenii Republicii Moldova au împrumutat de la bănci 3 308,7 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lei moldovenesti Moldova euro bancnote FOTO Shutterstock

În luna mai a anului curent, creditele noi acordate au constituit 3 308,7 milioane de lei. Cifra este în creştere cu 64,4% faţă de luna mai 2020. Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai atractive (circa 54%) rămân creditele luate pe o perioadă de la 2 până la 5 ani, transmite IPN.

Din perspectiva scopului creditelor acordate, creditele de consum au deţinut cea mai mare pondere. De regulă, solicitanţii se împrumută de la bănci în lei moldoveneşti, ponderea creditelor în moneda naţională fiind de circa 75%.

Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei, creditele în moneda naţională au fost reprezentate, preponderent, de creditele acordate persoanelor fizice (53,7%) şi de creditele acordate societăţilor comerciale nefinanciare (39,6%). În creditele acordate societăţilor comerciale nefinanciare prevalează creditele acordate comerţului (50,5%).

Rata medie la creditele noi acordate în moneda naţională a constituit 6,81%. Comparativ cu luna precedentă, rata medie, la creditele în lei moldoveneşti, s-a micşorat cu 0,24 puncte procentuale. Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 8,2%, persoanelor fizice care practică activitate – cu o rată de 8,96%, iar persoanelor fizice – cu o rată de 5,57%.

În structura creditelor acordate în luna mai 2021, 22,1% reprezintă creditele în valută, al căror volum recalculat în lei moldoveneşti a constituit 730,5 milioane de lei (-12,2% faţă de luna precedentă şi +44,5% faţă de mai 2020).

Totodată, 3% revin creditelor ataşate la cursul valutei, care au constituit 98,7 milioane lei (de 2,1 ori mai mult faţă de luna precedentă şi +68,2% faţă de luna mai 2020).

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite