În biroul directorului Centrului Naţional Anticorupţie au fost depistate dispozitive cu presupus scop de monitorizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Rusu, noul director CNA
Iulian Rusu, noul director CNA

În biroul de serviciu al directorului Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) au fost depistate dispozitive cu presupus scop de monitorizare, în urma efectuării unui control dispus de noul director, Iulian Rusu. „Materialele pe marginea acestui control au fost expediate procurorilor pentru examinare şi luarea unei decizii”, se arată într-un comunicat de presă al CNA. „Rezultatul examinărilor va fi comunicat ulterior”, precizează sursa citată.

Solicitată de IPN, procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea cu mass-media, a comuniat că „sesizarea a parvenit la Procuratura Anticorupţie. Cazul se investighează de procurorii anticorupţie”.

Iulian Rusu şi-a început mandatul pe 7 februarie, fiind votat în funcţie de 57 de deputaţi. Este al optulea director al CNA. În ultimele luni, noul şef al CNA a ocupat funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei. Are o experienţă profesională de circa 20 de ani în diverse proiecte internaţionale în domeniul jurisprudenţei.

În adresarea sa către corpul de comandă în cadrul prezentării în faţa efectivului, directorul CNA menţiona că instituţia pe care o va conduce trebuie să demonstreze că merită resursele investite de stat în exercitarea atribuţiilor acordate. „Sunt sigur că Centrul Naţional Anticorupţie are potenţial, iar acest potenţial trebuie dezvoltat. Urmează să ne concentrăm pe combaterea marii corupţii şi să curmăm inclusiv cazurile de lipsă de integritate din interior. Ne aşteaptă bătălii mari, iar profesionalismul şi integritatea trebuie puse în capul mesei”, menţiona Iulian Rusu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite