Igor Munteanu: Pentru deblocarea situaţiei politice este importantă reluarea şedinţelor Parlamentului
0Igor Munteanu, deputat din partea Blocului Politic ACUM, a menţionat că una dintre problemele de bază cu care s-a ciocnit formaţiunea imediat după validarea alegerilor, a fost faptul că Regulamentul Parlamentului este interpretat în mod abuziv de către o anumită parte a deputaţilor şi a actorilor politici. Şi aceasta cu scopul de a refuza dreptul la activitate legislativă pentru cei care au fost aleşi.
În opinia sa, principala problemă în lipsa progreselor în procesul politic, este această defecţiune a instituţiilor statului, a autorităţii publice. Potrivit lui, dacă ar fi avut loc şedinţe ale Parlamentului, dacă era lucru în comisii, formarea Biroului permanent al Parlamentului şi formarea altor organe în legislativ, ar fi fost rezultate mai bune pe plan politic. Opinia a fost exprimată la dezbaterile publice: „Patimile şi pătimirile, iertarea şi împăcarea în politică”, ediţia a 109-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.
În opinia deputatului, progresul politic nu se atestă, pentru că în Republica Moldova, ca şi în alte democraţii incipiente, există foarte multe alegeri şi ele niciodată nu se încheie. „Abia s-au terminat alegerile parlamentare şi actorii politici gândesc în paradigma alegerilor anticipate, cineva îşi pregăteşte deja poziţiile pentru alegerile locale. Şi această presiune permanentă asupra agendei politice, determină o anumită mobilizare a electoratului şi o mobilizare a grupurilor radicale din anumite grupuri politice, care nu lasă spaţiu pentru compromis politic”, opinează deputatul.
Potrivit lui, compromisul este instrument şi un mijloc fundamental pentru cultura politică şi pentru procesul politic. Dacă nu există spaţiu în care actorii politici să discute sau să negocieze priorităţi comune, nu există nicio posibilitate de a atinge rezultate aşteptate de către electorat. „În cazul nostru, Blocul ACUM a spus că există nişte poziţii principiale pe care noi nu le putem trăda, nu le putem închina şi nu le putem schimba sau comercializa în schimbul unor lucruri materiale cum ar fi poziţii. Pe noi nu ne interesează niciuna dintre poziţiile politice, ne interesează atingerea deoligarhizării – un obiectiv care ar însemna scoaterea de sub controlul politic a instituţiilor de bază ale statului. Această poziţie nu o putem schimba. Oponenţii noştri politici consideră că aceasta este rigiditate, dar nu este rigiditate, ci mai degrabă o invitaţie la dialog asupra formulării unei agende comune, pentru că şi Partidul Socialiştilor şi probabil şi alţi deputaţi aleşi în urma alegrilor din februarie, ar putea chiar extinde obiectivele care ar duce la scoaterea statului din captivitate”, a declarat Igor Munteanu, menţionând că scoaterea din captivitate a instituţiilor statului trebuie să fie o prioritate de bază a acestui legislativ.
Igor Munteanu spune că nimeni nu ştie mai bine decât ACUM ce-şi doreşte electoratul său, care sunt tendinţele şi opiniile lui. Deputatul spune că Blocul ACUM insistă asupra principiilor pe care nu le poate schimba în folosul poziţiei de moment şi că nu poate face o alianţă de guvernare, „dar este gata să scoată de sub captivitate unele instituţii care ar putea să scuture această verticală a puterii în Moldova”.
Parlamentarul afirmă că, în replică celor care acuză Blocul de rigiditate, există propunerea de a forma un grup de lucru comun cu PSRM pentru a discuta elementele care îi apropie şi care să creeze un fundament pentru decizii serioase pe câmpul legislativ, iar PSRM nu a răspuns niciodată clar în acest sens. „Compromisuri sunt posibile şi imposibile, acceptabile şi neacceptabile. Cele neacceptabile sunt de a vota cu ochii închişi pentru o coaliţie care să deturneze sensul schimbării în Moldova peste o săptămână de zile. Există frica ca, în paralel cu discuţiile cu socialiştii, aceştia să negocieze componenţa viitorului guvern cu PDM. Această lipsă de certitudine asupra intenţiilor socialiştilor reprezintă un obstacol”, a declarat Igor Munteanu.
Referindu-se la stilul de comunicare a Partidului Democrat în perioada post-electorală, Igor Munteanu l-a apreciat ca fiind un partid care „tace şi face”, având în vedere că „în teritoriu PDM deja face agitaţie pentru alegerile locale”. Deputatul susţine că în lipsa asistenţei financiare externe, împrumuturile de pe piaţa valutară a băncilor comerciale au ajuns la cote îngrijorătoare pentru stabilitatea sistemului financiar. „Cel mai grav este că ei folosesc suspendarea şedinţelor legislativului, de exemplu, pentru a amâna deznodământul pentru mai târziu când costurile compromisului vor fi mai mari. Pentru Blocul ACUM este important ca şedinţele legislativului să fie reluate zilele următoare, indiferent de perioada pascală”. Potrivit lui, soluţia deblocării situaţiei politice ar fi „deblocarea şedinţelor Parlamentului, votarea legilor care sunt adoptate aproape consensual de către cele două formaţiuni şi să meargă în continuare la formare unui guvern minoritar”, a spus Igor Munteanu.
Deputatul ACUM spune că Blocul a stabilit liniile sale de conduită după alegerile parlamentare, anunţându-şi deschiderea pentru colaborare în aria pachetului de deoligarhizare, totodată, semnalând „disponibilitatea de a ieşi din tiparele iniţiale şi a crea poziţii confortabile şi pentru alţi colegi din alte partide”. „Totodată, am stabilit şi liniile neacceptate, cum ar fi coaliţia guvernamentală, optând în schimb pentru un guvern minoritar care ar putea să implementeze legile pe care le vom adopta cu alţi deputaţi”.
La dezbateri a fost invitat şi un reprezentant al Partidului Democrat, dar formaţiunea nu a delegat pe nimeni.
Dezbaterile „Patimile şi pătimirile, iertarea şi împăcarea în politică”, ediţia a 109-a, fac parte din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de către Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.