Grupul Pro Moldova va semna moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu
0Cei 14 deputaţi din Grupul parlamentar Pro Moldova vor susţine, fără nicio ezitare, orice moţiune de cenzură „pentru trimiterea guvernării în istorie”. Anunţul a fost făcute de către liderul grupului, Andrian Candu, miercuri, 15 iulie, transmite IPN.
„Lucrurile stau foarte prost, chiar foarte rău, în Republica Moldova. Situaţia degradează pe zi ce trece. E tot mai grav şi din punct de vedere al situaţiei epidemiologice. Vedem în fiecare zi un număr tot mai mare de infectaţi, inclusiv medici. Noi vedem că autorităţile nu şi-au respectat promisiunea legată de testarea tuturor cadrelor medicale. Vedem în continuare că guvernarea se bâlbâie în tot ce ţine de măsurile economice sau sociale pentru a ajuta oamenii”, a declarat Andrian Candu într-o conferinţă de presă.
Andrian Candu s-a referit şi la „campania Dodon pleacă”, menţionând că în cele nouă zile de la lansare, au fost colectate în jur de 16 mii de semnături. Deputatul a mai spus că socialiştii încearcă să intimideze şi să intervină în activitatea voluntarilor. Potrivit lui, cel mai regretabil este că forţele de ordine nu se implică, chiar dacă sunt solicitate, iar „prin asemenea acţiuni se probează compromiterea proceselor democratice în Republica Moldova”.
Deputaţii din Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr au înaintat şi au semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu. Deputaţii din Partidul Acţiune şi Solidaritate au declarată că vor decide dacă susţin sau nu moţiunea, la sfârşitul săptămânii.