Grănicerii ucraineni au reţinut o navă sub pavilionul Republicii Moldova ce transporta ilegal oameni în Crimeea VIDEO
0
Grănicerii şi poliţia ucraineană au reţinut în regiunea Odesa joi, 8 iunie, o navă sub pavilionul Republicii Moldova ce transporta ilegal oameni în oraşul Crimeea, considerat de autorităţile de la Kiev ca fiind ocupat de către Rusia.
Potrivit Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei, nava „Bospor”, ce activa sub drapelul Republicii Moldova a fost arestată pentru că ar fi transportat ilegal peste graniţa Ucrainei marinari spre regiunea Crimeea.
Oamenii legii din Ucraina au stabilit că este vorba de o grupare criminală, care în perioada 2015 - 2017, folosind nave înregistrate în străinătate, transportau ilegal marinari peste punctele de control închise din Crimeea.
De asemenea, a fost constatat faptul că în perioada menţionată, organizatorii acestui canal de trecere ilegală a frontierei, doar prin intermediul navei „Bospor”, aflată sub pavilionul Moldovei, ar fi transportat ilegal peste frontieră circa 100 de oameni din regiunea Odesa şi Herson.
Suma bunurilor sechestrate de către ucraineni în urma arestării nave se estimează la 44 de milioane de hrivne, adică aproximativ 1.7 milioane de dolari.