Germania are mâinile legate în faţa Rusiei

Angela Merkel menţine cu greu echilibrul geopolitic al Europei  FOTO: reuters

Germania pare că stă pe mai multe scaune odată: nu îşi doreşte relaţii conflictuale cu Rusia, dar continuă să îşi coordoneze politicile cu SUA. Potrivit unei analize, realizate de Stratfor, Germania îşi doreşte să îşi satisfacă priorităţile sale strategice şi, în acelaşi timp, să rămână corectă atât faţă de UE, cât şi faţă de Rusia.

Germania este trasă în mai multe direcţii atunci când vine vorba de Rusia. Cancelarul Angela Merkel a declarat Camerei inferioare a parlamentului german la 19 martie că sancţiunile economice impuse de anul trecut asupra companiilor ruse nu ar trebui să expire în luna iulie şi septembrie, cu excepţia cazului în care vor fi îndeplinite cerinţele acordului de la Minsk. O zi mai devreme, Merkel şi preşedintele american Barack Obama au discutat despre necesitatea de a menţine sancţiunile.

Poziţia Germaniei

Declaraţia cancelarului german Angela Merkel privind păstrarea sancţiunilor pentru Rusia a venit în urma crizei cu care se confruntă Germania în zona euro, discordia între membrii UE privind viitorul sancţiunilor, precum şi posibilitatea ca Statele Unite sau Rusia să provoace o escaladare a conflictului în Ucraina. Aceste preocupări leagă mâinile Berlinului care vrea reconcilierea priorităţilor strategice ale Germaniei cu interesele aliaţilor săi.

Amplasarea Germaniei în centrul Europei a obligat-o de-a lungul istoriei să îşi orienteze politica externă în primul rând către Franţa şi Rusia. Astăzi, ca lider economic şi politic în Uniunea Europeană, Germania acţionează pentru a menţine coeziunea uniunii. Germania doreşte să promoveze stabilitatea în jurul graniţelor UE, dar, de asemenea aceasta vrea să menţină relaţii comerciale strânse cu Rusia.

De-a lungul crizei din Ucraina, Germania a jucat un rol central în modelarea poziţiei Occidentului. Germania a susţinut sancţiunile împotriva Rusiei, în speranţa că presiunea economică din partea unor parteneri comerciali de top a Rusiei ar avea drept rezultat schimbarea cursului în Ucraina. Merkel a jucat un rol important în negocierea acordului din februarie 2015 de la Minsk, care a condus la o încetare a focului în mare măsură şi retragerea parţială a armelor din linia de contact din Donbas. Mai mult decât atât, în timp ce Statele Unite nu au avut un rol oficial în cadrul negocierilor dintre Rusia şi Ucraina, liderii germani au menţinut o strânsă comunicare şi cooperare cu omologii lor americani pe parcursul crizei, în special cu privire la problema sancţiunilor.

Poziţia NATO

Divizarea asupra strategiilor şi priorităţilor ameninţă să submineze eforturile Germaniei. La începutul lunii februarie, când administraţia Obama a arătat disponibilitatea de a trimite arme în Ucraina, Merkel a zburat la Washington pentru a încerca să îl oprească pe Obama de la această acţiune. De asemenea, într-un interviu publicat în Der Spiegel, la 6 martie, oficialii guvernului german, ale căror nume nu au fost menţionate, au declarat că unele dintre estimările  NATO care au fost lansate public nu se potrivesc cu cele germane.

Din punctul de vedere al conducerii germane, acţiunile şi declaraţiile Statelor Unite împotriva Moscovei ameninţă eforturile de mediere şi strategie diplomatică a Germanie în Rusia. În acest context, se poate presupune că Germania a influenţat decizia lui Hodges de a întârzia desfăşurarea formatorilor militari în Ucraina. Dar, aşa cum Statele Unite face un pas înapoi, Rusia organizează exerciţii militare la scară largă în mod deliberat, concepute pentru a trimite un avertisment pentru NATO şi pentru a evidenţia potenţialele consecinţe asupra ţărilor membre NATO, în cazul în care alianţa le împinge prea departe în Ucraina şi Europa de Est. Aceste exerciţii complică poziţia Germaniei, în calitate de membru NATO, care nu doreşte un răspuns din SUA, care ar putea provoca Rusia.

Adevăratele provocări ale Germaniei

Adevărata provocare a Germaniei când vine vorba de criza din Ucraina este faţă de aliaţii săi europeni. Evenimentele din Ucraina au subliniat existenţa unor divizări ale blocului continental. Introducerea de sancţiuni necesită unanimitate, ceea ce este greu de găsit în UE. Pe parcursul anului trecut, ţările din Uniunea Europeană, de la Polonia si ţările Baltice care au un set foarte diferit de priorităţi strategice, alături de Spania şi Italia au votat pentru un set de sancţiuni elaborate de Germania cu privire la diverse companii din Rusia. Diviziunile din cadrul Uniunii Europene sunt tot mai greu de gestionat, din cauză Rusiei care continuă să curteze ţări precum Grecia, Cipru şi Ungaria, promiţând o mai mare cooperare economică în schimbul votului împotriva extinderii sancţiunilor UE împotriva Rusiei. În vreme ce separatiştii din estul Ucrainei încep să execute unele părţi ale acordului Minsk, iar Rusia se abţine de la o ofensivă pe scară largă în Ucraina, devine mai dificil pentru Germania să convingă unele ţări din UE pentru a fi de acord ca renunţarea la sancţiuni să fie condiţionată de respectarea deplină a acordului de la Minsk.

Presiune diplomatică şi economică

De la începutul crizei din Ucraina, Germania a manevrat cu succes între diferitele interese ale membrilor UE, menţinând în acelaşi timp o cooperare strânsă cu Statele Unite ale Americii, reuşind să conducă o politică de sancţiuni care a primit sprijin unanim. Pe parcursul anului trecut, Berlinul a combinat presiunea sa diplomatică cu una economică, mai lentă, dar progresivă asupra Rusiei. Germania nu este interesată de declinul economic al Rusiei şi va rezista oricăror acţiuni din partea Occidentului, care ar putea duce la escaladarea violenţelor în Ucraina sau să dea un pretext Kremlinul pentru anularea acordurilor Minsk şi să stimuleze activităţile sale militare în interiorul Ucrainei.

Principalele provocări ale Berlinului în următoarele patru luni, înainte de reuniunea din iunie a şefilor de state şi guverne din Uniunea Europeană, atunci când UE va lua o decizie cu privire la viitorul sancţiunilor, vor fi de a preveni dezacordurile interne ale Uniunii care nu îi vor afecta strategia privind Rusia şi să continue cooperarea cu SUA. Germania va trebui să găsească un echilibru în relaţia dintre Uniunea Europeană, Statele Unite şi Rusia în timp ce acţionează să-şi îndeplinească propriile imperative strategice în regiune.