Fotbalistul Alexandru Epureanu este sportivul moldovean cel mai bine plătit
0Internaționalul moldovean este fundaș de meserie, este legitimat la Dinamo Moscova și este dat de revista ESPN The Magazine ca fiind plătit cu 1,433 milioane de dolari pe an.
Revista postului de televiziune ESPN publică în numărul care va apărea în 2 mai un articol dedicat celor mai bine plătiţi sportivi din 182 de ţări. A fost luat în calcul doar salariul de bază din sezonul cel mai recent finalizat sau an calendaristic, de la fiecare sport, şi exclude orice altă sursă de compensare, cu excepţia cazului în care se menţionează altfel. În ţările în care cifrele oficiale salariale nu sunt disponibile, autorii susţin că au estimat mărimea salariului pe baza informaţiilor din mai multe surse, inclusiv ligi, agenţii, consulate, ambasade, federaţii sportive, centre culturale şi ONU.
Fotbalul conduce numeric
Nu au fost luate în calcul primele şi veniturile obţinute din alte surse precum apariţiile publicitare. Prima concluzie a acestei analize este că în 114 state numărul 1 în sport, din acest punct de vedere, este un fotbalist, pe locurile următoare sunt baschetul (18), baseball (12), motorsport (6), golf (5), fotbal american (5), hochei (5), cricket (4), box (3), atletism (3), rugby (2), tenis (2), badminton (1), ciclism (1), motociclism (1), sumo (1) şi iachting (1).
Cei mai bine plătiţi
primesc câte 32 milioane de dolari
Cei mai bine plătiţi sunt doi sportivi, ambii cu o simbrie de 32.000.000 de dolari pe an: jucătorul de baseball american Alex Rodriguez (New York Yankees) şi boxerul filipinez Manny Pacquiao. Este adevărat, însă, că în cazul ultimului nu prea poate fi vorba despre salariu (el a câştigat această sumă în două meciuri disputate în anul 2010). La polul opus se află sprinterul Michael Junior Jackson (Insulele Niue), cu 5.000 de dolari, fotbalistul Santosh Sahukhala (Nepal), cu 8.430, şi jucătorul de tenis Fabrice Santoro (Tahiti), cu 19.500.
Cât despre Europa Centrală şi de Est, sportivii cu cele mai bune salarii activează în baschet şi hochei. Nu oriunde, însă, ci în ligile profesioniste din America de Nord (NBA, respectiv NHL). Lider ca salariu este baschetbalistul rus Andrei Kirilenko, care are un salariu anual de 17,822 milioane de dolari, la Utah Jazz. În apropierea lui se află sârbul Peja Stojakovici, angajat la echipa de baschet Dallas Mavericks pentru 15,602 milioane.
Sportivul român cu cel mai bun contract este fotbalistul Cristian Chivu, campion al Europei anul trecut cu Inter Milano. Căpitanul naţionalei României este dat cu un salariu de 5,013 milioane. Înaintea lui, dintre practicanţii sportului cu balonul rotund din această zonă a continentului, se găsesc cehul Petr Cech (Chelsea Londra / 7,4 milioane), bulgarul Dimităr Berbatov (Manchester United / 6,7 milioane) şi muntenegreanul Mirko Vucinici (AS Roma / 6,02 milioane).
Piloţii îi depăşesc pe fotbalişti
O poziţie meritorie (locul 3 în Europa de sud-est) ocupă şi pilotul de Formula 1 Robert Kubica. Polonezul are un angajament foarte bun cu Lotus Renault, câştigând anual 10,657 milioane. Această situaţie nu trebuie să ne mire, ea fiind întâlnită şi în alte ţări în care fotbalul este sport rege: Anglia - Lewis Hamilton (McLaren / 8,473 mln), Brazilia - Felipe Massa (Ferrari / 17,052), Columbia - Juan Pablo Montoya (NASCAR / 5,088), Italia - Valentino Rossi (Moto GP / 20,8), Spania - Fernando Alonso (Ferrari / 22,736). Nici în Germania primul loc nu este ocupat de un fotbalist, în această postură fiind baschetbalistul Dirk Nowitzki (Dallas Mavericks), cu un salariu anual de 17,278 milioane de dolari.
Acestea nu sunt singurele ciudăţenii relevate de analiza făcută de magazinul ESPN. Pentru Argentina este nominalizat Carlos Tevez (Manchester City / 19 milioane), nicidecum Lionel Messi (Barcelona), cel mai bun fotbalist al planetei anul trecut. Iar în Noua Zeelandă, sportivul cu cel mai bun salariu nu provine din rugby, aşa cum ne-am aştepta, ci din iachting - Russell Coutts (10 mln)!
Sportivii cu cele mai mari salarii din Europa Centrală şi de Est
Albania: Lorik Cana fotbal Galatasaray (Turcia) 2,5 milioane
Armenia: Henrikh Mkhitarian fotbal Şahtior (Ucraina) 360.000
Azerbaidjan: Alexandr Samedov fotbal Dinamo Moscova (Rusia) 1,29 milioane
Belarus: Alexandr Hleb fotbal Birmingham City (Anglia) 3,3 milioane
Bosnia: Edin Dzeko fotbal Manchester City (Anglia) 8,47 milioane
Bulgaria: Dimităr Berbatov fotbal Manchester United (Anglia) 6,7 milioane
Croaţia: Luka Modrici fotbal Tottenham Hotspur (Anglia) 4,9 milioane
Cehia: Petr Cech fotbal Chelsea Londra (Anglia) 7,4 milioane
Estonia: Ragnar Klavan fotbal Alkmaar (Olanda) 2,006 milioane
Georgia: Zaza Pachulia baschet Atlanta Hawks (SUA) 4,251 milioane
Grecia: Theodoros Papaloukas baschet Olympiakos (Grecia) 4,4 milioane
Kazakstan: Nik Antropov hochei Atlanta Thrashers (SUA) 3,75 milioane
Lituania: Linas Kleiza baschet Toronto Raptors (SUA) 4,995 milioane
Macedonia: Goran Pandev fotbal Inter Milano (Italia) 4,25 milioane
Moldova: Alexandru Epureanu fotbal Dinamo Moscova (Rusia) 1,433 milioane
Muntenegru: Mirko Vucinici fotbal AS Roma (Italia) 6,02 milioane
Polonia: Robert Kubica Formula 1 Lotus Renault 10,657 milioane
ROMÂNIA: Cristian Chivu fotbal Inter Milano (Italia) 5,013 milioane
Rusia: Andrei Kirilenko baschet Utah Jazz (SUA) 17,822 milioane
Serbia: Peja Stojakovici baschet Dallas Mavericks (SUA) 15,602 milioane
Slovacia: Marian Hossa hochei Chicago Blackhawks (SUA) 7,9 milioane
Slovenia: Anze Kopitar hochei Los Angeles Kings (SUA) 6 milioane
Tajikistan: Farkod Vasiev fotbal Soci (Rusia) 145.000
Turcia: Hedo Turkoglu baschet Orlando Magic (SUA) 9,8 milioane
Ucraina: Vitali Klitciko box fără club 6-8 milioane
Ungaria: Zoltan Gera fotbal Fulham (Anglia) 2,97 milioane
Uzbekistan: Maxim Şatskik fotbal Arsenal Kiev (Ucraina) 120.000
(*) salariile sunt date în dolari























































