Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Republicii Moldova, spion al GRU. „Trebuie să închidem repede granița cu România!“, transmitea acesta. Reacția președintelui Maia Sandu UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul șef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, oferă informații secrete agenţilor GRU, potrivit publicației ruse The Insider. Președintele Maia Sandu a calificat acțiunile drept crime care trebuie pedepsite, susținând că ,,astfel de infractori din interior contribuie la amenințările hibride la adresa statului”. 

Maia Sandu l-a demis pe Igor Gorgan în anul 2021. FOTO: Army.md
Maia Sandu l-a demis pe Igor Gorgan în anul 2021. FOTO: Army.md

UPDATE: Ministerul moldovean al Apărării a anunțat că ,,toate informațiile care au apărut în investigație sunt atent verificate și analizate de specialiștii noștri în cooperare cu alte instituții ale statului. Ministerul Apărării acordă o atenție maximă oricărui subiect ce ține de securitatea națională și va sancționa cu strictețe orice abatere de la lege comisă de angajații săi. Armata Națională a demonstrat în ultimii doi ani că este hotărâtă să întărească sectorul de apărare pentru a asigura pacea în Republica Moldova și siguranța cetățenilor. Nu vom permite ca Armata Națională să fie folosită de trădători de țară împotriva interesului național. Armata Națională se subordonează nemijlocit Comandantului Suprem al Forțelor Armate și servește Patria”, au menționat responsabilii instituției într-un comunicat de presă, precizând că ,,fostul comandant al Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan a fost demis din funcție în anul 2021 de președinta Maia Sandu, inclusiv la propunerea ministrului apărării Anatolie Nosatîi”.

Știrea inițială:  The Insider a avut acces la corespondența Telegram a fostului șef al Statului Major al Republicii Moldova, Igor Gorgan, cu curatorul său din cadrul Direcției Principale de Activitate a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse (GRU), colonelul Alexei Makarov. 

Mai exact, Igor Gorgan și Alexei Makarov au început să colaboreze deosebit de activ în aprilie 2022, adică după începerea războiului Rusiei contra Ucrainei, întâlnirele secrete ale lor având în cafenelele din Chișinău sau la pescuit.

„Ma pot întâlni cu oricine, sunt un om activ, trebuie să merg mai repede înainte!!! Trebuie să mergem la pescuit și să discutăm totul! Trăim vremuri istorice! Și trebuie să facem această poveste!”, scria generalul moldovean în unul dintre mesajele sale. 

Judecând după aceste rapoarte, GRU a fost deosebit de interesat de ce arme cumpăra Kievul de la țările vecine, inclusiv Republica Moldova. Iar generalul Gorgan a raportat imediat că Kievul „încearcă să cumpere din Moldova (sau să ia cu ajutorul „partenerilor”) șase Mig-29 care se află în Mărculești. Ei insistă foarte tare... În timp ce avioanele sunt pe loc. Vor să efectueze operațiunea printr-o companie-paravan din Emiratele Arabe Unite în viitorul apropiat”, se arată în alt mesaj publicat de sursa media. 

În aceeași zi, un alt mesaj: „Trenuri cu combustibil merg de pe teritoriul Moldovei, și anume din satul Etulia, până în Reni. Trenul cu combustibil se deplasează doar noaptea și stă nemișcat ziua pentru a nu deveni o țintă a Forțelor Aerospațiale Ruse.”

„Mulțumesc”, a răspuns colonelul Makarov, potrivit jurnaliștilor publicației ruse. 

Mai mult, Igor Gorgan ar fi încercat să se pună bine cu Alexei Makarov prin diverse metode, inclusiv vizitându-l la Ambasada Rusiei în Republica Moldova, unde ultimul a fost atașat militar, dar și îi expedia numeroase mesaje, asigurându-l ca Republica Moldova este pregătită pentru intrarea trupelor ruse. „Trebuie urgent să curățăm țara de toată mizeria fascistă!!! Mulți sunt gata. Transmite-l mai departe... A sosit timpul. Țin toată situația din armată sub control... Aici, din fericire, nu există „Azov” sau alte formațiuni naționale, iar cu politicienii ne vom ocupa repede”. 

„Trebuie să închidem repede granița cu România! “

Următorul mesaj adresat curatorului nu a întârziat să sosească: „Ucrainenii se plimbă pe lângă Ministerul nostru al Apărării de 3 săptămâni și cer totul, în special obuze pentru artilerie”.

Agentul Gorgan a fost bântuit și de furnizarea de arme către Ucraina prin România și îi dă un sfat colonelului Makarov: „Trebuie să închidem repede granița cu România! Aceasta este o gaură mare! O mulțime de marfă vine de acolo în Ucraina. Mai ales mărfuri militare! Românii mai au niște fabrici militare care produc arme și muniții.”

În ajunul expulzării în masă a diplomaților spioni ruși din Moldova, în iulie 2023, Gorgan a fost angajat la ONU.

Cum a ajuns la Ministerul moldovean al Apărării 

Născut în 1969 în Dubăsari, Igor Gorgan a absolvit în 1991 Academia Militară din Novosibirsk. S-a întors în Republica Moldova deja independentă, activând inițial în divizia aeropurtată din regiunea Odesa, iar ulterior a fost comandant al brigăzii 2 de infanterie motorizată din Chișinău.

20 de ani mai târziu , a fost trimis la studii la Colegiul Armatei SUA din Fort Leavenworth, iar din 2003 a participat la misiuni internaționale NATO în țări, precum Georgia și Irak.

În 2013, când deținea deja gradul de general, a ajuns în funcția de șef al Marelui Stat Major, dar a plecat din funcție din cauza unui conflict cu ministrul Apărării de atunci, Anatol Șalaru. Șase ani mai târziu, când țara sa era condusă de pro-rusul Igor Dodon, Igor  Gorgan, din nou, a ajuns la conducerea Marelui Stat Major, ocupând funcția până în luna septembrie 2021, când președintele țării, Maia Sandu, l-a demis.

The Insider mai notează că, în Ministerul moldovean al Apărării mai sunt mulți susținători ai lui Gorgan, furnizându-i informații secrete. 

„Reprezentanții Ucrainei au contactat reprezentanții Ministerului nostru al Apărării pentru a găsi o legătură cu uzina militară MEZON. Este o fostă fabrică de radio-electronică din Chișinău. Produce diverse echipamente electronice pentru nevoile armatei sovietice. Acum, reprezentanții Ucrainei sunt foarte interesați de reparația și transferul documentației tehnice pentru complexul tactic TOCIKA-U!!! Se referă în special la componenta radio-electronică a acestui complex care era produsă la Chișinău. În primul rând, este vorba de blocurile electronice de control ale TOCIKA-U!!! Acest contact a avut loc ieri!!! Cei din Ucraina au sunat un ofițer de-al nostru din Statul Major și au cerut ajutor”, acesta fiind unul dintre mesajele pe care le-a primit Gorgan de la unul dintre prietenii săi din cadrul structurii moldovene, conform The Insider. 

Mai mult, el ar avea susținători și printre funcționarii locali, unul dintre ei expediindu-i un act privind planificarea tragerilor de instruire ale Armatei Republicii Moldova pe poligonul de la Bulboaca. La scurt, documentul a ajuns la GRU.

Pe lângă informațiile militare, agentul Gorgan transmitea și informații despre situația politică internă și urmărea atent declarațiile publice ale președintelui Maia Sandu, după cum arată zeci de link-uri trimise curatorului său. Generalul are o antipatie specială față de Maia Sandu pentru că l-a demis din funcția de șef al Statului Major: „T...! Ea va face încă „necazuri”, i-ar fi scris Gorgan lui Makarov.

Jurnaliștii The Insider nu au putut stabili când anume Gorgan a început legătură cu reprezentantul GRU, prestând serviciile menționate. 

,,O sursă The Insider din serviciile de informații militare a presupus că, cel mai probabil, contactele active au început în 2004, când Gorgan servea în misiunea NATO. Cel puțin se știe că, înainte de colonelul Makarov, Gorgan a fost în legătură cu atașatul militar rus la Chișinău, Vadim Uhnalev. Înainte de Republica Moldova, acest agent GRU a spionat în Lituania, dar a comis greșeli acolo, fiind rapid rechemat. Acum, colonelul Uhnalev ocupă funcția de atașat militar în Kazahstan, unde a stabilit contacte active cu conducerea militară”, mai relatează sursa media. 

Reacția Maiei Sandu

Președintele Republicii Moldova, prin intermediul șefului său de Cabinet, a venit cu o reacție la informațiile făcute publice ce-l vizează pe Igor Gorgan. 

,,Astfel de crime împotriva statului trebuie pedepsite în cel mai aspru mod pentru trădare de Patrie. În 2021 această persoană a fost destituită din funcție de Președinta Maia Sandu. Distincțiile de stat oferite acestuia în 2006 „Meritul Militar”, 2015 „Credință Patriei” și gradele militare vor fi retrase.Asemenea cazuri demonstrează că sunt imperios necesare o monitorizare continuă și o verificare minuțioasă în raport cu cei din instituțiile de apărare și de asigurare a securității statului. Astfel de infractori din interior contribuie la amenințările hibride la adresa statului Republicii Moldova. Tocmai de aceea, avem nevoie de instrumente mai eficiente de luptă împotriva acțiunilor de trădare de Patrie”, a transmis Adrian Băluțel, șeful de Cabinet al președintelui Republicii Moldova. 

Solicitarea expertului 

Iar președintele comunității WatchDog.md, Valeriu Pașa, a subliniat că Igor Gorgan a fost numit în funcția de șef al Marelui Stat Major de președintele țării de atunci, Igor Dodon, acesta fiind acum liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). 

,,Ce avem noi aici? Un agent GRU pus în fruntea Armatei Naționale de către Dodon. Același Dodon care acum ne spune că "nu avem nevoie de stăpâni străini nici din Est nici din Vest". Apropo, aștept acțiuni ferme din partea Procurorului genral și SIS. Un prim candidat perfect acest Gorgan pentru aplicare noii legi privind trădarea de patrie. Oare încă nu a fugit în stânga Nistrului?P.S. Știu că e o eroare în poză, e actualul șef al Statului Major - Cutie, dar asta e, se încurcă lumea în șefii armatei. Ceea ce nu anulează datele investigației deloc”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite