Fostul deputat român Cristian Rizea riscă până la 1 an de închisoare în R. Moldova. Procurorii au trimis dosarul în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Rizea, fost deputat român care s-a ascuns de justiţia română la Chişinău
Cristian Rizea, fost deputat român care s-a ascuns de justiţia română la Chişinău

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare în judecată dosarul de învinuire a fostului deputat român Cristian Rizea, care a primit cetăţenia Republicii Moldova prin procedura de recunoaştere a cetăţeniei, în anul 2017.

Însă, în cadrul acestei proceduri, în formularul completat, acesta a indicat date care nu corespund adevărului. Mai exact, Cristian Rizea a declarat oficial că nu i-ar fi incidentă interdicţia de acordare a cetăţeniei Republicii Moldova. Totuşi, la acel moment, învinuitul cunoştea cu certitudine faptul că era cercetat penal de autorităţile judiciare române şi că avea statut de inculpat pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, fapt care nu i-ar fi permis obţinerea cetăţeniei.

Prin urmare, procurorii PCCOCS au trimis în judecată dosarul de învinuire a acestuia pentru „declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe.”

Cristian Rizea nu-şi recunoaşte vina pentru cele imputate. Potrivit legii, infracţiunea de care este învinuit inculpatul se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 47.500 de lei (circa 23.000 de euro) sau cu închisoare de până la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Cristian Rizea a fost condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare în România. Acesta însă nu şi-a ispăşit pedeapsa, pentru că s-a ascuns în Republica Moldova, acolo unde a primit şi cetăţenia moldovenească. Rizea a încercat să obţină şi azil politic în Moldova, însă preşedintele de la acea vreme, Igor Dodon, i-a refuzat cererea.

Actualmente, Rizea se află în arest preventiv.

Cristian Rizea a fost reţinut în Republica Moldova pe 3 noiembrie 2020, la scurt timp după ce preşedintele Igor Dodon i-a anulat cetăţenia moldovenească. Ulterior, el a fost arestat pentru 18 zile, iar Chişinăul a anunţat că fostul deputat va fi extrădat în România.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite