Florin Cîţu: România va trimite la Chişinău alte doze de vaccin anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din vaccinurile donate R. Moldova de Romania

În perioada următoare, România va trimite la Chişinău alte doze de vaccinuri împotriva noului coronavirus, a anunţat premierul român, Florin Cîţu. Astfel,  România va continua să ajute Republica Moldova în lupta anti-COVID-19, transmite IPN.

„Este un ajutor umanitar care vine în sprijinul Republicii Moldova în efortul de a limita efectele dramatice ale pandemiei şi de a combate răspândirea virusului SARS-CoV-2. În perioada următoare vom trimite şi alte tranşe de vaccin pentru a ajunge la cele 200.000 de doze cu care ne-am angajat să-i sprijinim pe cei de peste Prut, cu prilejul vizitei Preşedintelui României Klaus Iohannis la Chişinău”, a anunţat premierul Florin Cîţu pe Facebook.

Sâmbătă seara, 27 martie, de la Bucureşti la Chişinău au ajuns 50.400 doze de vaccin, produs de compania „AstraZeneca”. Dozele de vaccin destinate Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova fac parte din rezerva Ministerului Sănătăţii din România.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a menţionat că pandemia nu cunoaşte graniţe, iar România acţionează în raport cu Republica Moldova în spritul solidarităţii şi fraternităţii. „Cele 200 de mii de doze sunt destinate tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, vor fi distribite de autorităţile de la Chişinău, potrivit strategiei de vaccinare. Noi ne-am dorit ca atât echipamentele medicale, cât şi vaccinurile să fie distribuite echitabil în toate zonele, toate raioanele Republicii Moldova, dintr-un sentiment de solidaritate”, a spus Daniel Ioniţă.

Potrivit dilplomatului roman, cetăţenii Republicii Moldova care deţin cetăţenia României se pot vaccina gratuit peste Prut, în cazul în care se programează  prealabil pe platforma www.vaccinare-covid.gov.ro.

„Suntem în etapa trei de vaccinare în România, toţi cei care-şi doresc să se vaccineze trebuie să facă un efort şi să se înscrie, pentru înscriere e nevoie de un cod numeric personal, un număr de telefon din România şi trebuie să urmeze instrucţiunile legate de respectarea datei programării. Acest demers este însă unul benevol”, a precizat Daniel Ioniţă.

În 27 februarie alte 21.600 de doze de vaccin „AstraZeneca” au fost donate de România Republicii Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite