Firma deputatului PDM Eugeniu Nichiforciuc câştigă licitaţii la stat din primele luni de la fondare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO tribuna.md
FOTO tribuna.md

Deputatul democrat PDM Eugeniu Nichiforciuc şi-a deschis câteva firme în ultimii trei ani, iar una dintre ele, fondată în anul 2015 şi specializată în lucrări de construcţii, a început să câştige licitaţii la stat la doar trei luni de la fondare.

Potrivit moldovacurată.md, întreprinderii „Construct Agent Grup” i-a fost încredinţat un contract de peste 2 milioane de lei în raionul în care a copilărit şi pe care astăzi deputatul îl patronează politic, Floreşti. 

Ulterior, firma a obţinut contracte la Agenţia pentru Intervenţie şi Plăţi în Agricultură (AIPA), unde recent director-adjunct a devenit finul său de cununie, Sergiu Batiuşca, apoi la Spitalul Raional Şoldăneşti şi la Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv (CNOS). 

Deputatul a lăsat fără răspuns întrebarea portalului Moldova Curată referitoare la eventualele dividende pe care le-a putut avea din activitatea acestei firme, dar nu le-a indicat în declaraţia de avere, dar şi pe cea dacă statutul său de deputat are vreo legătură cu obţinerea acelor contracte. 

Eugeniu Nichiforciuc a devenit deputat în luna februarie 2015, când unii parlamentari PDM, aleşi la scrutinul din noiembrie 2014, au decis să plece în Guvern. Exact cu 20 de zile înainte, el îşi înregistra propria companie de construcţii, „Construct Agent Grup”. Peste doar 3 luni de la fondare, această firmă a câştigat primul contract cu statul. Aşa arată datele de la Agenţia Achiziţii Publice. 

La 19 mai 2015 „Construct Agent Grup” a obţinut un contract de 2.7 milioane de lei de la Primăria satului Ciripcău, Floreşti, pentru a efectua lucrări de „modernizare energetică a clădirii gimnaziului „Constantin Stere”. Primarul comunei, Mihail Donos, care şi-a câştigat mandatul candidând pe lista PDM, spune că la concurs au participat, din câte îşi aminteşte, cel puţin cinci companii. 

La întrebarea cum de a fost aleasă o întreprindere care tocmai se crease şi nu avea lucrări efectuate pentru a-şi proba aptitudinile, el a răspuns că firma a demonstrat că mai realizase lucrări de construcţii.

Citiţi continuarea investigaţiei pe moldovacurată.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite