Filip, despre rolul lui Igor Dodon la preşedinţie: Va fi unul formal şi ceremonial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO colaj Adevărul
FOTO colaj Adevărul

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, a declarat marţi, 29 noiembrie, într-un interviu pentru revista internaţională Politico, că noul preşedinte ales al Moldovei, Igor Dodon, nu va reuşi să oprească ţara de la parcursul său proeuropean. Asta pentru că şeful statului are doar atribuţii formale şi ceremoniale.

Filip afirmă că Dodon nu va putea renunţa la Acordul de Asociere UE-Republica Moldova, deoarece această decizie aparţine Parlamentului, iar ameninţările noului preşedinte al ţării cu un eventual referendum, la fel ar fi în zadar.

„Preşedintele are puterea de a iniţia un referendum, însă acesta are un caracter consultativ”, a subliniat premierul, menţionând că rolul preşedintelui este unul formal şi ceremonial.

În acest context, şeful Executivului dă asigurări că preşedintele prorus nu va distruge relaţiile cu UE. 

„Am văzut titluri care spun că după Bulgaria, Moldova este de asemenea pierdută pentru UE. Nu este adevărat”, a precizat premierul.

De asemenea, Pavel Filip a sugerat că Moldova ar putea fi aruncată în haos doar dacă Partidul Socialiştilor va lua majoritatea la alegerile parlamentare din 2018. În viziunea sa, victoria PSRM este puţin probabilă. 

„Acesta este un scenariu imposibil pentru că, dacă vom continua lucrurile începute anul acesta, spre sfârşitul mandatului nostru vom avea mai multă Europă în Moldova”, a încheiat Filip, citat de Politico.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite