Femeile care fac afaceri, gingaşe, dar cu un caracter puternic
0În Republica Moldova a avut loc primul forum de amploare al femeilor de afaceri, pentru a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă acestea în activitatea lor de zi cu zi. Ele au solicitat adoptarea măsurilor de creştere a reprezentării femeilor în afaceri şi în procesele de luare a deciziilor, făcând trimitere la istoriile de succes înregistrate de reprezentantele sexului frumos.
În cadrul acestui eveniment am întâlnit-o pe Irina Revin, o tânăra antreprenoare. Irina, este o persoană pentru care dizabilitatea locomotorie nu a fost un impediment când a dorit să-şi iniţieze propria afacere.
Oamenii mici fac lucruri măreţe
Pe lângă faptul că tânăra antreprenoare conduce o companie în domeniul IT, Irina este şi fondatorul Asociaţiei Antreprenorilor cu dizabilităţi din Republica Moldova. Ea a absolvit Facultatea de management informaţional de la Universitatea Tehnică. Dorinţa de a deveni o femeie de succes şi de a-şi asigura un viitor a motivat-o să îşi deschidă o afecere proprie. Astfel, în prezent ea conduce o companie, activă pe piaţă deja de doi ani. Are şi o echipă formată din şase persoane. Principala activitate constă în elaborarea aspectelor vizuale ale întreprinderilor şi crearea site-urilor.
Domeniul IT a fost pentru Irina o pasiune, care a devenit o bună şansă de se a realiza în plan profesional. „La început, am colaborat cu companii din străinătate. Am învăţat cultura businessului, ceea ce în Moldova nu există. Moldovenii nu sunt amabili şi niciodată nu ştiu ce vor”, menţionează antreprenoarea. Irina povesteşte că discriminarea de gen în domeniul IT este foarte intensă, pe care a simţit-o inevitabil. Ea, fiind o fată micuţă între bărbaţi puternici, fusese de multe ori „anihilată” de aceştia, dar acest lucru a făcut-o mai puternică şi dispusă să meargă până la capăt. A trecut peste toate incidentele pe care le-a avut, datorită susţinerii familiei, prietenilor şi iubitului ei.
La Forumul femeilor de afaceri Irina a avut un mesaj special. Ea crede că şi în afaceri femeia trebuie să-şi păstreze gingăşia, dar, totodată, să îşi consolideze un caracter puternic. „Asta este reţeta succesului”, crede Irina.
Profesionalismul îşi spune cuvântul
Despre Nadejda Vameş am aflat că gestionează o companie de design interior. Absolvind Facultatea de design şi fiind dezămăgită de politica şefilor de la fostul loc de muncă - termenii lungi de realizare şi beneficiari nesatisfăcuţi -, Nadejda a decis să îşi creeze propria afacere. De asemenea, ea este şi una dintre fondatoarele Asociaţiei Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM).
Pentru a obţine un rezultat bun în domeniul design-ului, femeia spune că este necesară libertatea de creaţie. Ea crede că în Moldova nu este greu să îţi deschizi o afacere, mai greu este să o menţii. „Unicul obstacol pe care l-am întâlnit a fost concurenţa neloială”, adaugă Nadejda.
Compania sa activează de doi ani. La început a fost mai greu, deoarece era o companie nouă, puţin cunoscută. Cu timpul însă, lucrurile au început să se dezvolte în direcţia dorită. Astăzi, întreprinderea sa este cunoscută pentru realizarea proiectelor rezidenţiale, dar şi al celor comerciale. Chiar dacă e femeie, Nadejda nu a simţit discriminarea de gen în afacerea sa, pentru că, spune ea, profesionalismul îşi spune cuvântul.
Femeile de afaceri şi-au creat o asociaţie
Veronica Arpintin, director naţional al Programului BERD - Business Advisory Services (BAS) Moldova - şi co-fondatoare AFAM, spune că, iniţial, ideea de a creea o asociaţie care să reprezinte femeile din business, s-a ivit în cadrul unor discuţii „în care am constatat că femeile din Republica Moldova nu sunt susţinute şi nu sunt văzute ca antreprenoare”. AFAM activează deja de doi ani.