Ex-ministru: Chiar şi după eventuale anticipate, partidele vor trebui să găsească o soluţie de guvernare

Fostul ministrul al Economiei Alexandru Muravschi este de părere că în cazul în care vor exista alegeri anticipate, ar putea avea loc unele schimbări în ceea ce priveşte numărul de mandate obţinute de formaţiunile politice, însă nu vor exista schimbări radicale în sensul că vreun partid politic va obţine o majoritate reală.
De aceea, eventual, aceleaşi partidele vor fi puse în situaţia să găsească o soluţie de guvernare, iar criza politică nu va putea dura. Declaraţiile au fost făcute în platoul emisiunii „Glavnoe” de la TVC21, transmite IPN.
Alexandru Muravschi nu exclude faptul că Partidul „Şor” ar putea obţine mai multe voturi în cazul unor anticipate şi o parte din alegătorii socialiştilor ar putea să susţină această formaţiune. „Eu nu exclud că Partidul „Şor” va avea 2-3 mandate suplimentar”, spune fostul ministru.
Alexandru Muravschi consideră că blocul ACUM are un electorat destul de fidel doar că în toamnă o parte din populaţie pleacă peste hotare şi este greu de mobilizat diaspora. În ceea ce priveşte socialiştii, totul depinde de faptul cum aceştia vor putea atrage ceea ce a rămas din Partidul Politic Partidul Nostru. În opinia lui, Partidul Comuniştilor fie se va mobiliza, fie va trece către socialişti. Despre Partidul Democrat Alexandru Muravschi spune că nu va obţine mai puţine mandate în viitorul Parlament în cazul unor alegeri anticipate.
În opinia lui, după eventuale alegeri anticipate nu se va mai putea admite o criză politică aşa cum s-a creat după scrutinul din februarie, iar partidele care ar accede în Parlament vor fi puse în situaţia să formeze Guvernul. „Situaţia după alegeri anticipate se va schimba chiar dacă componenţa Parlamentului va fi relativ aceeaşi. Se va schimba în sensul că partidele vor fi obligate să găsească o soluţie”, a spus fostul ministru.
Politologul Dumitru Ciubaşenco consideră că sunt greu de prognozat rezultatele unor eventuale alegeri anticipate. Nu sunt excluse surprizele. „Socialiştii, până acum, s-au aflat într-o situaţie confortabilă şi dacă vor începe să fie „loviţi”, atunci totul s-ar putea schimba foarte repede”, spune politologul.
Dumitru Ciubaşenco nu exclude că ar putea apărea un nou bloc politic pe centru-dreapta. „Totul este neclar şi riscurile sunt mari”, a conchis el.






















































