Este un furt: Creditele BEM au fost cedate unei firme off-shore. Demisiile nu rezolvă mare lucru
0
Creditele de la Banca de Economii au fost cedate unei firme off-shore despre care nu avem nicio informaţie. Putem spune că aceşti bani practic au dispărut. Este un furt în toată regula, fără exprimări ocolitoare, apreciază expertul economic Petrisor Peiu.
Petrisor Gabriel Peiu, expert economic în cadrul Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN) a subliniat că cele două demisii ale viceguvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei Ema Tabârţă şi preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Artur Gherman, nu rezolvă mare lucru. „Situaţia economică nu se schimbă atâta timp cât nu există o tranparenţă clară. În principiu, toţi cei care au participat la administrare sunt vinovaţi”, a precizat expertul.
Peiu a atenţionat că Banca de Economii are nevoie de o schimbare, de preluarea la datoria publică a activelor toxice de acolo. „Practic, Banca Naţională cumpără activele toxice la preţul real, adică infuzează pe măsură ce aceste active devin scadente. Aceasta este una dintre soluţiile identificate de membrii comisiei în mai multe rapoarte. Avem un raport al comisiei oficiale, un raport făcut de reprezentantul PL şi unul făcut de PSRM. În principiu, sunt două soluţii: una este recapitalizarea şi acoperirea găurilor cu bani publici, iar cealaltă soluţie este intrarea în insolvenţă, practic falimentul băncii”, a explicat Peiu.
Viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei Ema Tabârţă şi preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Artur Gherman, au fost demişi din funcţii de către Parlament, în şedinţa secretă de aseară în care a fost audiat raportul comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia financiar-bancară şi situaţia de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. După şedinţa, care a durat mai mult de opt ore, liderii fracţiunilor parlamentare a PLDM şi PD au precizat că demisiile vor continua.