Energia electrică va fi şi mai scumpă. ANRE, chemată în judecată în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a primit o notificare de la o instanţă de judecată din SUA prin care este anunţată că a fost acţionată în judecată de Gas Natural Fenosa.

Reprezentanţii Comisiei economie, buget şi finanţe au solicitat directorului ANRE, Sergiu Ciobanu, informaţii privind procesul de judecată demarat la cererea Gas Natural Fenosa. Furnizorul a acţionat în judecată ANRE din cauza că legislaţia obligă instituţia să includă în majorarea tarifului şi devierile financiare. ANRE a primit o notificare din partea unei instanţe de judecată, de pe lângă Banca Mondială. Procesul de judecată va avea loc în SUA. Potrivit autorităţilor, este vorba de o sumă enormă, de peste 2 miliarde de lei.

Sergiu Ciobanu a anunţat că a primit recent această notificare şi că discută acum cu reprezentanţii Gas Natural Fenosa pentru a identifica o modalitate ca această sumă să fie introdusă în tarif eşalonat.

Anterior, managerul Gas Natural Fenosa, Silvia Radu, a declarat pentru Adevărul Moldova că devierile financiare au fost acumulate din cauza devalorizării leului şi amânarea deciziei de a majora tarifele la energie electrică. „Această sumă ar putea fi achitată eşalonat timp de 10-15 ani, cu posibilitatea de a o include treptat în tarif începând de anul viitor, dar ANRE trebuia să vină să discutăm despre aceasta”, a precizat Silvia Radu.

Menţionăm că majorarea de 37% a tarifului mediu la energie electrică nu include şi devierile financiare ale companiilor din sectorul energetic. Termenul în care sunt valabile tarifele vechi la energie electrică expiră pe 3 noiembrie.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite