Două gemene virgine urmau să fie duse pentru prostituţie în Dubai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două tinere în vârstă de 18 ani, surori gemene, au fost salvate de la o viaţă de coşmar în Dubai. Fetele urmau să fie traficate în Emiratele Arabe Unite pentru a presta servicii sexuale într-un club de noapte. Capii reţelei au pus o condiţie specială: ca moldovencele să fie virgine.

Potrivit poliţiei, gemenele provineau dintr-o familie social-vulnerabilă din Ialoveni. Ele lucrau chelneriţe în barul din localitate, iar proxeneta, o tânără de 24 de ani din Hânceşti, le-a propus un loc mai bine plătit în străinătate. În realitate, cele două fete urmau să ajungă prostituate în Dubai.

Conducătorii reţelei de traficanţi din ţara arabă au avut şi o condiţie: ca tinerele să fie virgine.

Pentru că a îndeplinit solicitarea, proxeneta moldoveancă urma să încaseze un onorariu de 40 mii de euro. Suspecta  a fost reţinută de poliţie în momentul în care o conducea spre aeroportul Chişinău pe una dintre victime.

Acum ea se află în arestul poliţiei şi riscă şapte ani de închisoare.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite