Dosarul unui jurnalist rus, închis pentru că a criticat regimul lui Igor Smirnov, este examinat la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a ajuns după gratii după ce a criticat timp de opt ani regimul lui Igor Smirnov. Foto: Arhiva Adevărul
Bărbatul a ajuns după gratii după ce a criticat timp de opt ani regimul lui Igor Smirnov. Foto: Arhiva Adevărul

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a comunicat Guvernului de la Chişinău şi celui de la Moscova cazul lui Vadim Pogorleţchi, cetăţean al Federaţiei Ruse, condamnat în 2012 de aşa-zisele instanţe separatiste la şapte ani de închisoare cu regim sever.

Potrivit juriştilor de la Asociaţia Promo-Lex, care se ocupă de dosar, bărbatul se află în prezent în penitenciarul de la Hlinaia, din regiunea transnistreană, fiind deţinut în condiţii inumane. 

Vadim Pogorleţchi a fost sechestrat de reprezentanţii aşa-zisului serviciu vamal al regiunii la punctul de control „Pervomaisk” încă acum trei ani. Motivul pentru care bărbatul a fost reţinut a fost activitatea sa din 2000-2008, perioadă în care a administrat mai multe publicaţii social-politice din regiune, iar majoritatea articolelor publicate criticau regimul lui Igor Smirnov, fostul lider de la Tiraspol. 

Reclamantul a sesizat CEDO invocând mai multe încălcări cum ar fi ţinerea prelungită în detenţie ilegală, detenţia în condiţii anti sanitare, neacordarea a asistenţei medicale, fapt care i-a afectat sănătatea etc.

Juriştii Promo-Lex au atras atenţia de mai multe ori asupra condiţiilor inumane şi degradante din locurile de detenţie din regiunea transnistreană.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite