Dodon, după ce Chirtoacă a fost lovit peste faţă: „Aţi văzut cum i-au zburat ochelarii peste Prut?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ex-preşedintele R. Moldova Igor Dodon
Ex-preşedintele R. Moldova Igor Dodon

Liderul Socialiştilor, Igor Dodon, nu regretă gestul deputatului Alexandru Odinţov, care l-a lovit cu palma peste faţă pe candidatul la funcţia de deputat de pe listele AUR Dorin Chirtoacă. Mai mult, în cadrul unei întâlniri cu alegătorii, Dodon a ironizat incidentul în care a fost implicat Chirtoacă şi a întrebat cetăţenii dacă „au văzut cum i-au zburat ochelarii peste Prut”, după lovitura primită de la Odinţov.

„Noi considerăm că trebuie să fim stăpâni la noi acasă. Asta înseamnă că suntem prieteni cu toţi, însă parteneriatul strategic cu Rusia trebuie păstrat. Românii să stea la ei acasă, peste Prut. Dacă vor unire, să o facă la ei, peste Prut. Azi a fost un unionist la noi la partid. Aţi văzut cum i-au zburat ochelarii peste Prut?”, a spus Igor Dodon.

Ex-primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost lovit cu palma peste faţă de către deputatul socialist Alexandru Odinţov, în timpul unei manifestaţii organizate de AUR miercuri, 7 iulie, la sediul Partidului Socialiştilor.

Incidentul s-a întâmplat chiar sub ochii unui poliţist.

Totul a început după ce reprezentanţii AUR, în frunte cu Vlad Bileţchi, au venit la sediul Socialiştilor din Chişinău, cu autocarul AUR, acolo unde zeci de manifestanţi AUR au scandat lozinci împotriva lui Igor Dodon, pe care l-au acuzat de acte de corupţie. AUR a fost întâmpinat la sediul PSRM de către Garda Tânără a partidului, care a format „un cordon” în faţa sediului, aşa încât cei din AUR să nu se apropie de sediu.

De asemenea, manifestanţii AUR au fost întâmpinaţi de câţiva deputaţi socialişti: Alexandru Odinţov, Vladimir Odnostalko şi Vlad Bătrîncea.

La un moment dat, spiritele s-au încins, iar cele două grupuri s-au îmbrâncit, sub ochii Poliţiei.

Socialistul Vlad Bătrîncea a declarat că cei din AUR „sunt provocatori”, care au venit „să provoace un conflict”.

De partea cealaltă, reprezentanţii AUR susţin că au venit la un eveniment paşnic, unde au încercat să-l invite pe Igor Dodon la dezbateri publice.

„Dodon şi Voronin şi-au trimis astăzi şacalii pentru a ne ataca. Singurul nostru scop de astăzi a fost să organizăm o conferinţă de presă paşnică, în cadrul căreia să dăm citire unei Proclamaţii pentru Libertate, care stipulează un pachet de legi de condamnare a crimelor comise de Voronin şi Dodon. Pentru faptele violente de astăzi, socialiştii riscă să fie condamnaţi conform Codului Penal, însă din păcate, ştim cum funcţionează justiţia în Republica Moldova şi suntem siguri că provocatorii vor scăpa şi de această dată nepedepsiţi”, a declarat Vlad Bileţchi.

VIDEO Momentul incidentului

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite