Din cei 23 de concurenţi electorali, 5 nu au un program electoral clar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
alegeri moldova

Din cei 23 de concurenţi electorali, 18 participă în scrutinul parlamentar cu un program electoral, iar 5 concurenţi fără a avea un program electoral clar. Din cei 18 concurenţi, 6 promovează o ofertă electorală succintă, de 1 - 2 pagini.

Este vorba de PACE, Partidul Şor, PUN, AUR, Partidul „Patrioţii Moldovei” şi Partidul „Noua Opţiune Istorică”. Cele mai voluminoase şi bine-structurate programe le au Congresul Civic – 68 de pagini, PAS – 45 de pagini şi BeCS – 44 pagini. Arată analiza listelor de candidaţi la funcţia de deputat pentru alegerile parlamentare prezentată pe portalul alegeri.md, transmite IPN.

După reprezentarea administrativ-teritorială, doar două formaţiuni au candidaţi care reprezintă majoritatea celor 36 de unităţi administrative teritoriale ale ţării. Este vorba de Partidul „Şor” şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, care are pe listă candidaţi din 31 de unităţi administrative. La capătul opus se află Partidul „Puterea Oamenilor”, cu 10 unităţi administrative reprezentate în lista de candidaţi.

Potrivit analizei, toţi concurenţii electorali au respectat sistemul cotei duble de gen la întocmirea listelor de candidaţi. În total din cei 1790 de candidaţi, 46,6% sunt femei şi 53,4% sunt bărbaţi. Partidul „Patrioţii Moldovei” (PPM) deţine întâietate la reprezentarea femeilor pe liste – 60% din cei 55 de candidaţi sunt femei. Pe listele Partidului Acţiunii Comune – Congresul Civic (CC) şi Partidului „Democraţia Acasă” (PPDA) se regăsesc cei mai mulţi candidaţi bărbaţi.

În total, pentru funcţia de deputat candidează 1790 de persoane, cu vârsta medie de 43 de ani. Cei mai mulţi candidaţi fac parte din grupa de vârstă 36-50 ani, urmată de grupa de vârstă 18-35 ani. Cea mai „tânără” listă de candidaţi o are Partidul „Puterea Oamenilor”, având o vârstă medie de 35 de ani. Lista Blocului electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BeCS) include candidaţi cu cea mai mare vârstă medie – 51 de ani. Cei mai tineri candidaţi au câte 18 ani (4 persoane), iar cei mai în vârstă – 82 de ani (3 candidaţi), plasaţi pe locuri mai puţin eligibile, cu excepţia candidatului octogenar de pe lista BeCS, care apare pe poziţia 12. Cea mai tânără candidată este de la Partidul „Patrioţii Moldovei”, iar cel mai vârstnic – de la Platforma Demnitate şi Adevăr.

Excluzând candidaţii stabiliţi în Chişinău (794 persoane), din perspectiva reprezentării regionale, cei mai mulţi candidaţi vin din regiunea nord a ţării – 388. Printre candidaţi sunt 37 de locuitori ai UTA Găgăuzia şi 14 din stânga Nistrului. Cei mai mulţi se regăsesc pe lista Partidului Regiunilor din Moldova, cu 9 candidaţi din UTA Găgăuzia şi 4 din regiunea transnistreană.

Comisia Electorală Centrală a aprobat ultimele modificări în listele de candidaţi ale concurenţilor electorali pe 28 iunie. Asociaţia pentru Democraţie Participativă „ADEPT” a analizat toate listele de candidaţi prin prisma de gen, vârstă, reprezentarea urban-rural, regională şi administrativ-teritorială, venitul mediu declarat, experienţa politică şi traseismul politic.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite