Deputaţii Leancă şi Ghileţchi, despre scopul noului grup parlamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu
FOTO privesc.eu

Foştii liberal-democraţi din Parlament, reuniţi într-un nou grup parlamentar, susţin că nu vor vota proiectele de legi propuse de majoritatea parlamentară, dacă acestea nu vor corespunde opţiunilor lor. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.

Deputatul Iurie Leancă, preşedinte al PPEM, a precizat că unul din scopurile noului grup parlamentar va fi susţinerea guvernării în implementarea reformelor. „Nu înseamnă că vom vota orice proiect de lege. Dar vrem să stimulăm guvernarea să înainteze cu paşi mai rapizi în implementarea reformelor. Prin formarea acestui grup ne mai oferim o şansă. A fost un pas mic pentru a reface echipa”, a spus parlamentarul.

Deputatul Valeriu Ghileţchi a declarat că  acest grup a fost format pentru a le oferi deputaţilor neafiliaţi mai multe posibilităţi. „Timpul care ne-a mai rămas să-l putem folosi eficient. Un deputat neafiliat nu reuşea să facă prea multe. Noi nu ne-am schimbat conceptul. A fost o criză politică, care s-a răsfrânt asupra partidelor, care a scindat partidul. Acum ne-am regăsit”, a spus Ghileţchi.

Fostii deputaţi liberal-democraţi Valeriu Ghileţchi, Ştefan Creangă, George Mocanu, Aliona Goţa, Octavian Grama, Mihaela Spătaru, Simion Grişciuc au creat miercuri, 12 aprilie, împreuna cu Iurie Leanca si Eugen Carpov Grupul Parlamentar Popular European. Acesta va fi condus de Valeriu Ghiletchi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite