Datele de interes public, ascunse de jurnalişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe instituţii publice din Republica Moldova înţeleg greşit sau interpretează intenţionat în mod eronat prevederile legii privind protecţia datelor cu caracter personal, fapt ce ridică impedimente jurnaliştilor în activitatea de documentare şi investigare. În cadrul unei dezbateri publice, reprezentanţii mass-media şi cei ai instituţiilor de stat au căutat soluţii pentru a asigura accesul jurnaliştilor la informaţii de interes public.

Reprezentanţii instituţiilor media au constatat în procesul de documentare pe diferite subiecte de interes public că instituţii precum instanţele de judecată, Curtea de Conturi sau Camera Înregistrării de Stat exagerează atunci când vine vorba de depersonalizarea datelor.

Secretizare exagerată

Astfel în multe sentinţe judecătoreşti, inclusiv atunci când sunt vizate persoane publice, numele inculpatului, avocatului, procurorului, judecătorului şi unele articole din Codul Penal, sunt marcate drept „date cu caracter personal” de către unele instanţe de judecată. Totodată, sub aceeaşi etichetă sunt ascunse denumirile companiilor din hotărârile Curţii de Conturi. În acelaşi timp Camera Înregistrării de Stat refuză să ofere anumite informaţii suplimentare despre companii chiar şi instituţiilor media înregistrate ca operatori de date cu caracter personal, invocând motivul că scopul solicitării informaţiilor nu este unul justificat. Jurnaliştii văd de cele mai multe ori în această depersonalizare a datelor scopul de a ascunde anumite persoane care sunt implicate sau au legătură cu diferite dosare şi acţiuni ilegale.

image

Firmele nu au caracter personal

În timpul dezbaterii publice, reprezentanţii Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) au ţinut să menţioneze că datele cu caracter personal sunt doar informaţiile ce ţin exclusiv de viaţa privată şi de identificarea persoanelor fizice, nu şi a celor juridice. Aceştia au fost de acord cu faptul că un şir de instituţii publice abuzează de ceea ce înseamnă depersonalizarea datelor, chiar dacă legea spune altceva şi chiar dacă au fost sesizate de către Centru să facă publice anumite informaţii. În acelaşi timp acest lucru este posibil datorită faptului că în cazul mai multor instituţii de stat nu există reglementare concretă în ce priveşte datele cu caracter personal şi faptului că acestea se opun publicării datelor de interes public. ”De exemplu, în anul 2013 am emis o decizie prin care am obligat Curtea Supremă de Justiţiei să depersonalizeze hotărârile judecătoreşti. Totuşi în acest caz CSM a fost judecător în propria cauză şi a declarat ilegală decizia Centrului. Astfel nu am avut ce face mai departe”, a declarat Sergiu Bozianu, şef adjunct al Direcţiei evidenţă şi control a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.

Dispuşi să transparentizeze datele

Reprezentanţii Curţii de Conturi au declarat că nu au nimic împotrivă să facă publice anumite date referitoare la companii şi activitatea lor, însă sunt limitaţi de diferite regulamente interne şi de faptul că sunt o instituţie de audit care are rolul de bază să scoată la iveală anumite probleme, nu neapărat să se concentreze pe instituţii sau companii.

La rândul său, vicepreşedintele Camerii Înregistrării de Stat, Andrei Şeremet, a subliniat faptul că, în procesul de solicitare a informaţiilor despre companii de către jurnalişti, este nevoie ca aceştia să motiveze mai detaliat contextul în care ele urmează a fi utilizate.

Colaborare între instituţii

În urma dezbaterilor, reprezentanţii CNPDCP, cei ai Curţii de Conturi, ai Camerei Înregistrării de Stat şi ai mass-media au convenit ca să fie organizate mai multe întâlniri între diferite instituţii publice şi jurnalişti, pentru ca fiecare să vină cu propuneri pentru asigurarea cât mai largă a mass-media la informaţii de interes public.

Totodată a fost propusă elaborarea, cu participarea nemijlocită a CNPDCP, a unor ghiduri sau regulamente pentru fiecare instituţie în parte care ar reglementa tipul de informaţii de interes public şi condiţiile de furnizare a acestora instituţiilor media sau publicului.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite