Cum văd Filat şi Voronin formarea unei noi majorităţi parlamentare. „Sfârşitul lunii iulie este termenul-limită”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii PLDMI şi PCRM văd diferit formarea noii coaliţii Sursa FOTO: Moldova24
Liderii PLDMI şi PCRM văd diferit formarea noii coaliţii Sursa FOTO: Moldova24

În timp ce liderul PLDM, Vlad Filat, vede formarea unei noi majorităţi parlamentare cu partidele proeuropene, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, crede că este posibilă o coaliţie cu PD şi PLDM.

Liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a sugerat, în cadrul unui interviu pentru „Europa LIberă”, că noua coaliţie majoritară ar trebui formată din PLDM-PD-PCRM, motivând că o nouă coaliţie proeuropeană este sortită eşecului, cum s-a întâmplat şi cu cele formate anterior. „Noi vrem să îi consolidăm pe toţi, pe cei care au votat stânga, pe cei care au votat dreapta. Prin apelul nostru, prin scrisoarea deschisă către tot parlamentul am pus ca scop să îi consolidăm pe toţi. Dar dacă ei hotărăsc aşa – voia boierului cum spun moldovenii”, a afirmat Voronin. 

La rândul său, Vlad Filat, a declarat referitor la apelul preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, privind participarea tuturor partidelor parlamentare la formarea Guvernului, că apreciază gestul liderului comunist, însă crede că ideea nu poate fi realizată. „Sper că Voronin a fost sincer şi a vrut să facă ceva bun în timpul când ţara se confruntă cu o situaţie atât de gravă. Dar nu văd cum această idee ar putea fi realizată. Nu poate să existe o guvernare care să se orienteze în acelaşi timp şi către Uniunea Europeană, şi către Uniunea Vamală”, a declarat preşedintele PLDM.

Potrivit declaţiilor făcute de Vlad Filat la postul TV „N4”, citate de IPN, termenul limită pe care îl au partidele pro-europene pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a constitui Guvernul este sfârşitul lunii iulie. În caz contrar, ţara va rămâne fără finanţare pentru anul 2015. 

Referindu-se la formarea unei coaliţii de guvernare, Filat a spus că „ideia principală este să formăm o coaliţie majoritară PLDM-PDM-PL”. „Am avut o întâlnire în acest sens. Există voinţă din toate părţile” a adăugat preşedintele liberal-democrat.

Întrebat dacă va fi invitat în coaliţie partidul condus de fostul său adjunct pe linie de partid, Iurie Leancă, Vlad Filat a spus că „în Parlament discutăm doar cu partidele care există în realitate”.

Şi fostul premier Iurie Leancă, liderul PPEM, vrea să participe la negocierile cu partidele proeuropene alături de deputatul Eugen Carpov. El a declarat la postul TV „Realitatea TV” că în cazul în care însă vor fi doar invitaţi să voteze pentru un Guvern propus de o eventuală coaliţie formată din PL, PLDM şi PDM, atunci vor avea anumite condiţii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite