Cum luptă Ministerul Mediului cu braconajul. Preşedintele Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor ştie ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două căprioare au fost vânate ilegal. FOTO Arhivă Adevărul
Două căprioare au fost vânate ilegal. FOTO Arhivă Adevărul

Angajaţii Inspectoratului Ecologic de Stat au depistat ieri, 8 noiembrie, mai mulţi membri ai Societăţii Vânătorilor şi Pescarilor (SVP) care s-ar fi aflat ilegal la vânătoare. În portbagajul suspecţilor au fost depistate două căprioare vânate, care fac parte din speciile aflate pe cale de dispariţie şi incluse în Cartea Roşie a Republicii Moldova.

Preşedintele SVP, Oleg Ciocoi, spune că vânătorii riscă să fie excluşi din Societatea Vânătorilor şi Pescarilor.

Ieri dimineaţă, în urma unui control inopinat în pădurea din satul Chişcăreni, raionul Sângerei, au fost surprinşi 11 membri ai SVP, care s-au dedat braconajului. „Astfel, au fost întocmite două acte de control şi nouă procese verbale pentru încălcarea legislaţiei în vigoare, cu privire la folosirea şi protecţia fondului cinegetic”, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului. Totodată, de la vânători au fost ridicate 11 arme de vânătoare şi transmise Inspectoratului de Poliţie Sângerei.

În portbagajul unei maşini a vânătorilor aflată la marginea pădurii au fost depistate un căprior şi o căprioară împuşcate, lucru ilegal la noi în ţară, deoarece mamiferele sunt pe cale de dispariţie.

Contactat de Adevărul Moldova, Oleg Ciocoi a declarat că cei 11 vânători ar putea fi excluşi din SVP. „Am fost puşi la curent că a fost reţinut un grup de vânători care vânau ilegal două căprioare. Statutul prevede ca actele, procesele-verbale trebuie să fie trimise în adresa SVP, mai departe aceasta se convoacă într-o şedinţă. Dar, conform statutului, eu cred că ei pot să fie daţi afară din SVP. Dar, dacă ea se contestă în judecată, înseamnă că aşteptăm hotărârea judecăţii”, a spus Ciocoi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite