Construcţia din Scuarul Europei a fost sistată
0Mai multe persoane, în frunte cu activista Maia Laguta, au protestat astăzi împotriva construcţiei unei cafenele cu două niveluri şi terasă lângă Scuarul Europei. Ulterior autorităţile municipale au anunţat că Primăria sistează construcţia din Scuarul Europei.
Vitalie Sprânceană, unul dintre protestatari, a spus că orice construcţie edificată trebuie să fie consultată cu societatea civilă, nu doar între funcţionari. „Din câte am înţeles, Primăria este pregătită să iniţieze un dialog. Însă aceste dialoguri au loc post-factum. Când deja este construit fundamentul şi se pune gardul, noi suntem chemaţi la dialog. Este nevoie de un mecanism de dialog. Nu admitem niciun fel de construcţie. Nu suntem împotriva construcţiei de pizzerii în oraş, însă acestea trebuie să fie construite în altă parte, lângă Piaţa Centrală, aici este Grădină Publică. Aici nu-şi au locul niciun fel de construcţii“, a declarat activistul, pentru Info-Prim Neo.
Directorul general al Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă, a menţionat că este interzisă prin lege orice construcţie în zona protejată de importanţă naţională, în cazul dat este vorba despre Grădina Publica Ştefan cel Mare. Orice construcţie în preajma monumentelor istorice este permisă la distanţa minimă de 100 de metri.
Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor solicită întocmirea prescripţiei de stopare a lucrărilor şi iniţierea unui dosar penal pentru excesul de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu de către unii funcţionari publici care au permis construcţia.
Serviciul de presă al Primăriei municipiului Chişinău susţine că lucrările de construcţie au fost suspendate printr-o dispoziţie semnată de primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, începând cu data de 24 decembrie. Chiar şi aşa, la faţa locului au fost observaţi muncitori care lucrau la consolidarea fundamentului viitoarei cafenele.