Compensaţii calculate retroactiv pentru salariaţii care şi-au luat concedii medicale între 10 aprilie şi 9 noiembrie
0În urma deciziei Curţii Constituţionale, angajatorii urmează să emită un ordin prim care vor fi reexaminate toate certificatele de boală eliberate salariaţilor pentru intervalul 10 aprilie - 9 noiembrie.
Salariaţii care au fost în concedii de boală din 10 aprilie până pe 9 noiembrie vor beneficia de compensaţii recalculate, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale din 10 aprilie, potrivit căreia prima zi de concediu medical e plătită din bugetul asigurărilor sociale, următoarele trei din contul angajatorului, iar restul zilelor libere din buget, relevă Info-Prim Neo.
Astfel, angajatorii urmează să emită un ordin prim care vor fi reexaminate toate certificatele de boală eliberate salariaţilor pentru intervalul 10 aprilie - 9 noiembrie.
Până în luna iunie 2011, concediul medical era achitat integral din fondurile asigurărilor sociale de stat. Din ianuarie 2012, pe ştatele de plată ale patronilor au fost adăugate încă două zile de concediu medical, astfel încât statul plătea salariatului indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă doar începând cu cea de-a cincea zi de concediu medical.