Caz ieşit din comun la Ungheni. Un medic de urgenţă, bătut de către un pacient
0
În perioada stării de urgenţă, în aceste clipe grele pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova şi mai ales pentru medicii care se află în prima linie de luptă împotriva COVID-19 a avut loc un caz strigător la cer în raionul Ungheni.
Medicul echipei de asistenţă medicală urgentă a fost agresat fizic în timpul serviciului de către pacient, care s-a adresat la Serviciul 112 şi a cerut ajutor medical.
Solicitantul a lovit cu pumnii medicul, care a venit să-i acorde asistenţă medicală urgentă. În urma acestei agresiuni, medicul s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral şi cu o fractură a oaselor nazale.
În scurt timp la faţa locului a intervenit un echipaj de poliţie. Ulterior, urmează a fi stabilite circumstanţele incidentului, dar şi măsurile care vor fi luate faţă de agresor.
Colaboratorii IMSP Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească vin cu un îndemn către cetăţeni: respectaţi regulile, ajutaţi-ne să vă salvăm! Fiţi mai receptivi faţă de cei, care-şi supun vieţile unui risc enorm şi vă sar în ajutor de fiecare dată când aveţi nevoie!