Bulevardul Dacia intră iarăşi în reparaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bulevardul Dacia este de câteva luni în reparaţii
Bulevardul Dacia este de câteva luni în reparaţii

Bulevardul Dacia, pe care s-a lucrat în mare grabă înainte de vizita cancelarului german, Angela Merkel, la Chişinău, intră iarăşi în reparaţii. Acum va fi reparată porţiunea de drum de la Aeroportul Internaţional Chişinău până la fostul punct de poliţie din apropierea oraşului Sângera.

Directorul întreprinderii municipale „Exdrupo", Efim Cheptanari, a declarat pentru Info-Prim Neo că, începând de astăzi, va fi aplicat stratul de protecţie pentru lucrările care au fost executate mai devreme. Tratamentul bituminos este estimat la 2,2 milioane de lei.

Pe acest segment de drum vor fi amplasate indicatoare rutiere suplimentare. Lucrul va putea fi finalizat într-o săptămână dacă vor exista condiţii meteo prielnice.

Lucrările de reparaţie fac parte dintr-un proiect comun al municipalităţii şi Guvernului Republicii Moldova. Ministerul de ramură a alocat 17 milioane de lei, iar municipalitatea urmează să aloce circa 20 de milioane de lei: 10 milioane pentru reparaţia carosabilului şi alte 10 pentru iluminat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite