Blocul Unirea cere anularea rezultatelor din 42 de secţii de votare deschise pentru cetăţenii din Transnistria
0Mişcarea Politică Unirea cere anularea rezultatelor alegerilor din cele 42 de secţii de votare deschise pentru alegătorii din regiunea transnistreană, pe motiv că ar avea loc fraudarea procesului electoral. O contestaţie în acest sens a fost depusă astăzi, 1 noiembrie, la Comisia Electorală Centrală, transmite IPN.
În contestaţie se precizează că în secţiile de votare din localitatea Varniţa, raionul Anenii Noi, dar şi din localitatea Calfa, acelaşi raion, alegatorii sunt aduşi la secţiile de votare în mod organizat, începând cu ora opt dimineaţa, cu aceleaşi automobile, formând aglomeraţie la secţiile de votare
„Astfel, are loc fraudarea alegerilor, cu ajutorul implicării regimului ilegal de la Tiraspol, cu susţinerea şi coordonarea serviciilor secrete, FSB, SVR şi altele, din Rusia, în favoarea concurentului electoral Igor Dodon, fapt asupra căruia am atras atenţia de nenumărate ori în timpul campaniei electorale, depunând contestaţii şi cereri de chemare în judecată”, se arată în contestaţie.
Potrivit autorilor contestaţiei, este raportată cumpărarea alegătorilor cu 500-700 de lei sau ruble transnistrene pentru un vot. Ei mai spun că, în campania electorală, candidaţii la prezidenţiale nu au avut posibilitatea de a merge pe teritoriul transnistrean, „fiind opriţi de soldaţi ai armatei Federaţiei Ruse”. Din motive de pandemie, nici locuitorii din stânga Nistrului nu are dreptul să circule în partea dreapta a Nistrului. Totuşi, „regimul ilegal de la Tiraspol” a făcut o „excepţie” care le permite să vină, anume în ziua alegerilor, pentru a vota.