Benzina şi motorina s-au ieftinit cu aproape un leu
0
Agenţia pentru Reglementare în Energetică a anunţat marţi, 15 noiembrie, preţurile-plafon la produsele petroliere pentru următoarele două săptămâni. Atât preţul benzinei, cât şi cel al motorinei a scăzut
În perioada 16 noiembrie-29 noiembrie 2016, preţul pentru un litru de benzină Premium-95 nu poate fi mai mare decât 15 lei şi 98 bani, motorina - 13 lei şi 86 bani.
Preţul afişat de ANRE, la benzină pentru următoarele două săptămâni, este în scădere cu 80 de bani faţă de precedentele două saptămâni, când un litru de benzină Premium-95 a costat 16 lei şi 78 de bani. Iar preţul motorinei a scăzut cu tocmai 90 de bani, fiind anterior 14.76 lei.
Consiliul de Administrate al ANRE s-a autosesizat după ce în data de 26 mai 2016, mai multe companii petroliere au majorat preţurile la benzină şi motorină.
În rezultat, ANRE a decis că o dată la două săptămâni va stabili preţurile-plafon cu care pot fi comercializate produsele petroliere. Companiile petroliere care vor afişa preţuri mai mari decât cele stabilite de ANRE riscă sancţiuni.