Belostecinic i-a luat locul lui Șleahtițchi la conducerea PLDM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectorul Academiei de Studii Economice, Grigore Belostecinic, a fost ales vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat responsabil de domeniul educației. Decizia a fost luată astăzi la Consiliului naţional politic al partidului, la propunerea liderului PLDM, Vlad Filat.

Funcţia a devenit vacantă după ce fostul ministru al educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a fost înlăturat de la conducerea partidului în luna martie.

Proaspăt demis de la Educație, Mihail Șleahtițchi a fost numit consilier pe cultură, învățământ și știință al președintelui Nicolae Timofti

Tot azi, a fost eliberat din funcțiia de conducere și exclus din partid ex-ministrul Agriculturii, amn-istul Valeriu Cosarciuc, care a participat la protestele fermierilor. Vlad Filat a explicat că este absolut evident că un membru de partid trebuie să respecte deciziile formaţiunii, nu să participe la proteste împotriva Guvernului, mai ales când acesta este condus de liderul partidului.

A fost dat afară din partid și Pantelei Sandulache, deputat în primul Parlament. Sandulache este cel care a câtiștigat o despăgubire-record în instanță, dar va trebui să returneze banii.

Doar O MIE de euro pentru Pantelei Sandulachi, şi nu 400.000. Fostul deputat: „Merg la CEDO"

Procurorii anticorupţie investighează de ce Ministerul Finanţelor s-a găbit să-i dea lui Pantelei Sandulachi 400.000 de euro

„Este o decizie absolut corectă şi în continuare vom proceda la fel cu cei care nu respectă nu doar normele statutare, dar şi normele care ţin de bunul simţ", a spus Vlad Filat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite