Banca Naţională a Moldovei a instituit supraveghere specială la Moldova Agroindbank, Moldindconbank şi Victoriabank

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În imagine: Sediul Victoriabank
În imagine: Sediul Victoriabank

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a instituit supraveghere specială la cele mai mari trei bănci comerciale din ţară – Moldova Agroindbank, Victoriabank şi Moldindconbank.

Potrivit unui comunicat al BNM, măsura va fi aplicată pentru o perioadă de trei luni. Reprezentanţii autorităţii monetare nu comunică expres motivul instituirii supravegherii speciale la cele trei bănci. 

„Procedura de supraveghere specială este instituită în cazul în care banca centrală constată că instituţiile financiare au admis mai multe încălcări în activitatea lor sau au admis o situaţie financiară precară. În special, este vorba de încălcarea de către acţionarii şi administratorii băncilor a legislaţiei şi actelor emise de Banca Naţională, a condiţiilor de licenţiere sau a condiţiilor de combatere a spălării banilor sau finanţării terorismului. Un alt motiv ar fi angajarea băncilor în operaţiuni riscante sau dubioase, prezentarea cu intârziere a rapoartelor, dar şi a unor date eronate”, au menţionat reprezentanţii instituţiei. 

Astfel, BNM ar putea să aplice sancţiuni băncilor vizate, inclusiv limitarea activităţii sau chiar retragerea licenţei. Amintim că guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, a anunţat recent că la aceste trei bănci există un risc sporit din cauza monopolizării acţionariatului. Declaraţia a fost făcută în contextul iniţierii mai multor controale la băncile comerciale sub aspectul structurii acţionariatului.

Alte trei bănci din Republica Moldova vor fi verificate

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite