Aurelia Hâncu a contestat în instanță demisia de la șefia centrului Artico
0Fosta directoare a Centrului Republican pentru Copii și Tineret, demisă de Ministerul Educației pentru încălcări disciplinare grave, susține că a fost eliberată din funcție ilegal. Ea a contestat în instanță ordinul semnat de ministrul Mihail Șleahtițchi.
Aurelia Hâncu s-a plâns astăzi, într-o conferință de presă, că este hărțuită de câțiva ani cu revizii și controale din partea Procuraturii, Centrului Anticorupție, Curții de Conturi și Ministerului Educației. Ea susține că aceste acțiuni au avut drept scop înlăturarea ei de la conducerea Artico, pentru ca persoane interesate să pună mâna pe terenurile aferente instituției din centrul Capitalei, aflate de mai mulți ani în litigiu, și să ofere în chirie câteva săli unor ONG-uri, selectate după criterii netransparente.
Printre persoanele care ar fi avut motive personale s-o demită, Hâncu l-a numit pe consilierul premierului, Tudor Darie, și viceministrul Educației, Tatiana Potâng. De cealaltă parte, cei doi neagă că ar avea interese economice și precizează că terenurile din jurul Artico au fost date în arendă de Primăria Chișinău încă în 2003, iar pentru selectarea ONG-urilor Guvernul a elaborat un regulament cu niște criterii clare.
Șefa centrului Artico a fost demisă pentru încălcări deosebit de grave
De asemenea, Aurelia Hâncu a anunțat că o expertiză judiciară ar fi demonstrat că înregistrarea apărută pe internet este montată din câteva bucăți, dar a recunoscut că este vocea ei. În plus, ea a confirmat că pedagogii au adunat câte 200 de euro pentru deplasarea la un festival în Turcia, banii fiind pentru transport și vizele copiilor.
Hâncu a fost demisă pe 25 ianuarie pentru că și-ar fi luat concediu fără acordul Ministerului Educației, lipsind nemotivat de la serviciu, și că a plecat, la fel fără permisiune, într-o vizită în China. Femeia susține însă că are aprobarea ministrului în ambele cazuri. Anterior, ea a fost sancționată cu mustrare aspră pentru că a modificat acte oficiale, iar procurorii i-au deschis și un dosar penal pe acest caz pentru depășirea atribuțiilor de servciu. Numele directoarei figurează și în alte câteva anchete.
Șefa centrului Artico s-a ales cu dosar penal. Riscă până la trei ani de închisoare