Artur Reşetnicov: „Linişteşte-te, Băsescule! În caz contrar va trebui să returnaţi ceea ce nu vă aparţine: Iaşi, Suceava şi toată Moldova de după Prut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comunistul Artur Reşetnicov îl ameninţă pe preşedintele român Traian Băsescu, după declaraţiile pe care acesta le-a făcut aseară, cu privire la unirea cu Moldova Foto: Adevărul
Comunistul Artur Reşetnicov îl ameninţă pe preşedintele român Traian Băsescu, după declaraţiile pe care acesta le-a făcut aseară, cu privire la unirea cu Moldova Foto: Adevărul

Comunistul Artur Reşetnicov l-a ameninţat, în rusă, pe preşedintele Traian Băsescu, cu dezmembrarea României, după ce şeful de stat de peste Prut şi-a exprimat dorinţa de unire cu Moldova.

Fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate de pe vremea comuniştilor, Artur Reşetnicov, l-a ameninţat pe preşedintele Traian Băsescu, cu dezmembrarea României.

„Băsescu a aruncat masca! A declarat: după ce România a intrat în NATO, iar ulterior în UE, obiectivul următor este unirea cu Republica Moldova. În principiu, o asfel de politică au început să o ducă din 2007. Cunosc aceasta din prima sursă, dar mesajul a fost ascuns.

Se pare că integrarea europeană pare a fi acoperită cu un bazin de cupru. Nu cred că lumea va dori să devină forţa de muncă de mâna a doua, a românilor. Nu avem nevoie de o astfel de Europă!

Mai există o problemă. Nu ştiu dacă Băsescă înţelege că aprinde un nou fitil în regiune. Bine, nu ia în considerare Republica Moldova, dar cum vor reacţiona Ungaria şi Ucraina. Linişteşte-te, Băsescule! În caz contrar va trebui să returnaţi ceea ce nu vă aparţine: Iaşi, Suceava şi toată Moldova de după Prut“, a scris Reşetnicov pe contul lui de Facebook.

„Toată acţiunea mea legată de Republica Moldova a fost cu gândul că, poate cândva, ne vom uni. Stiu că nu e momentul acum, dar cu sau fără intrare în UE, mai devreme, mai târziu, acest lucru se va întâmpla. Sângele apă nu se face. Uitaţi-vă la cele două Germanii. Cât au fost ţinute separat ? Până la un punct“, a declarat preşedintele Băsescu aseară, într-o emisiune transmisă pe TVR 1.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite