Arhivele comunismului: masacrul de la Ghiliceni, Dumbrăviţa şi Bocancea din luna mai 1944

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diorama de la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei ce redă luptele duse lângă un sat basarabean în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. FOTO Tudor Iovu
Diorama de la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei ce redă luptele duse lângă un sat basarabean în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. FOTO Tudor Iovu

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Sovietică a tras în civilii din mai multe sate din Basarabia care refuzau să fie evacuaţi.

Acum 70 de ani, la luna mai, locuitorii mai multor sate din judeţul Orhei s-au opus ordinului militarilor sovietici privind evacuarea de pe linia frontului. Nesupunerea s-a încheiat cu un masacru. În urma unei provocări, un batalion de soldaţi aduşi pentru a-i forţa pe localnici să se mute a tras în populaţia civilă, omorând pe loc opt persoane şi rănind grav alte patru, dintre care doi bărbaţi au decedat până la proces. 14 oameni dintre cei care au opus rezistenţă au fost condamnaţi la ani grei de gulag.

Prin stabilirea, în primăvara anului 1944, a liniei frontului sovieto-german pe teritoriul Basarabiei, autorităţile militare sovietice, în vederea pregătirii viitoarei operaţiuni Iaşi-Chişinău, au decis evacuarea tuturor locuitorilor satelor aflate în raza de 25 de kilometri de linia frontului. Potrivit planului, locuitorii comunei Ghiliceni, din judeţul Orhei, trebuiau să fie evacuaţi în satul Ciutuleşti, judeţul Soroca; cei din Dumbrăviţa şi Bocancea-Schit (judeţul Orhei) - în comuna Sângerei şi, respectiv, Mândreştii Noi, ambele din judeţul Bălţi.

CU CARELE-N CÂMP

Decizia de evacuare a satelor a fost luată de Consiliul Suprem pentru Apărare al URSS (СТАВКА – rusă) la 5 mai 1944, fiind dublată de ordinele comandamentelor militare ale Frontului al II-lea şi al III-lea ucrainean (care au ocupat Basarabia) şi, pur formal, de o hotărâre a Consiliului Comisarilor Poporului al RSS Moldoveneşti, din 8 mai 1944. Evacuarea urma să se desfăşoare în două etape, cu începere de la 10 mai, urmând să se încheie pe 20 mai.

Vestea despre strămutare a fost comunicată locuitorilor comunelor Ghiliceni, Dumbrăviţa şi Bocancea-Schit la 10 mai 1944. Atunci sătenii au fost minţiţi, fiind anunţaţi de preşedintele sovietului sătesc că pribegia va dura nu mai mult de 3-7 zile. La auzul acestei informaţii, locuitorii satelor au decis că nu e cazul să meargă tocmai în localităţile indicate, aflate la o distanţă de 25-30 de kilometri, pe care, dus-întors, o parcurgeau cu carul timp de patru zile. Au hotărât să se stabilească în câmp, nu departe de satele lor.

Astfel, locuitorii comunei Ghiliceni, ieşind din sat la 12 mai, s-au oprit la patru kilometri distanţă, pe lanul numit Tătarca (1 - aici şi în continuare vezi harta şi legenda). O parte din cei din Dumbrăviţa s-au stabilit lângă Iazul lui Zira (2) şi Iazul Răzeşi (3), situate la distanţa de doi kilometri de stat, şi pe lanul Mătăseni (4), cel de-al doilea grup – pe lanul numit Rezerv (5), iar al treilea – pe lanul numit Lungu (6). Oamenii din Bocancea-Schit s-au oprit la doi kilometri de localitate, pe imaşul numit La Hârtop (7), dar şi în împrejurimile acestuia, bunăoară, lângă via bisericii şi a preotului (8).

masacru ghiliceni dumbravita

Pe acele câmpii s-au oprit şi locuitori ai câtorva sate din apropiere: Cucioaia, Condrăteşti, Flămânzeni, Coşcodeni şi Zgărdeşti. Lagărele improvizate se aflau în vecinătate, la cel mult 4-5 kilometri unul de altul. Astfel că veştile despre ce se întâmplă la vecini se răspundeau repede. Unii oameni au început să sape bordeie pentru adăpost.

„NU TREBUIE SĂ NE EVACUĂM“

Oamenii au devenit suspicioşi şi au început să se  teamă de evacuare în satele indicate atunci când cineva a strecurat ideea că, imediat ce vor ajunge la noul loc de trai, vor fi duşi în Siberia cu tot cu cai, boi şi lucrurile pe care le aveau la ei. Acolo, chipurile, deja erau pregătite vagoane, iar averea rămasă în sat va fi confiscată (basarabenii ţineau bine minte deportările din 1941). Afirmaţii de felul: „Nu trebuie să ne evacuăm. Mai bine murim aici. Dacă ne evacuăm, ne duc în Siberia şi ne vor confisca averea“ se auzeau pe toate lanurile.

Teama de deportare a fost alimentată de relatările a doi locuitori din Dumbrăviţa, care, la primirea ordinului de evacuare, s-au deplasat direct în satul indicat - Sângerei. Întorşi peste câteva zile din satele de destinaţie, ei au povestit că pe drum militarii le-au luat boii şi alimentele, le-au încărcat într-o maşină şi nu le-au mai văzut. Şi soţiile lor au fost urcate în maşini şi duse în direcţii necunoscute, iar ei cu greu au reuşit să fugă. Locuitorul satului Ghiliceni Constantin Mardari susţinea că cei care vor merge la Ciutuleşti vor fi duşi în Siberia. Auzind aceste grozăvenii, nimeni nu mai dorea să fie evacuat.

Pentru a se opune evacuării, locuitorii satelor menţionate au decis să se unească într-un singur grup numeros. Oamenii au purtat discuţii în acest sens, invitându-se reciproc să se stabilească pe acelaşi câmp. Discuţiile şi disputele dintre autorităţile locale, care insistau ca locuitorii să meargă în satele indicate, şi săteni au durat până pe 16 mai. La acea dată, deja trecuseră patru din cele şapte zile prevăzute pentru evacuare. Sătenii se întrebau de ce trebuie să meargă mai departe şi au conchis că au fost minţiţi de autorităţi.

masacru ghiliceni dumbravita

Harta actuală: Evenimentele au avut loc în apropierea localităţii Bocancea-Schit

PRIMELE INCIDENTE

Pe câmpul Tătarca, locuitorii satului Ghiliceni s-au stabilit în două tabere. În văgăună au staţionat circa 50 de care, iar pe deal, pe pământul bisericii, altele circa 150.

La 16 mai, pe câmpul Tătarca, unde opriseră cele 50 de căruţe, apar primii ostaşi sovietici. Un pluton de militari, în frunte cu un ofiţer, a venit pentru a-i forţa să plece. Aici a avut loc prima altercaţie dintre militari şi săteni. Pentru a-i determina să se retragă, soldaţii au tras câteva rafale din automate în aer.

La insistenţele militarilor, o parte a locuitorilor comunei Ghiliceni s-au îndreptat spre Sângerei. Ajunşi acolo unde staţionau celelalte 150 de căruţe, consăteanul lor Efim Olaru le-a strigat: „De ce plecaţi? Vreţi să vindeţi familiile şi satul ruşilor?“

Primul grup aşa şi nu a ajuns la Sângerei. Pe drum au întâlnit o parte din locuitorii satului Dumbrăviţa, stabiliţi pe câmpul Mătăseni, care i-au invitat să se oprească la ei. Ghilicenenii au acceptat.

PE CÂMPUL MĂTĂSENI

Îmbarcaţi în circa 400 de căruţe, locuitorii satului Dumbrăviţa s-au aşezat în câteva locuri: lângă Iazul lui Zare, Iazul Răzeşi, pe câmpurile numite Rezerv şi Lungu şi, cei mai mulţi, pe lanul Mătăseni.

Şi aici prima altercaţie a avut loc la 16 mai. Un sergent sovietic, pe nume Boris Şah, care cunoştea română, la indicaţia autorităţilor militare, a încercat să le explice locuitorilor de ce e necesar să plece de pe acest câmp. Sătenii l-au ameninţat cu furcile şi au încercat să se apropie de el. Când distanţa dintre săteni şi sergent era de mai puţin de zece metri, Şah a tras o rafală de mitralieră în aer. Dumbrăviţenii totuşi au reuşit să se apropie, l-au dat jos de pe cal, i-au luat mitralierea şi l-au bătut. Camarazii acestuia, veniţi în ajutor, cu greu l-au scos din mâinile furioşilor.

Câmpul La Hârtop, unde s-au stabilit locuitorii satului Bocancea-Schit, era învecinat cu câmpul Tătarca, unde s-au aşezat cei din Ghiliceni, dar nu era departe nici de lanurile pe care s-au stabilit cei din Dumbrăviţa.

La hârtop a venit şi preşedintele sovietului sătesc din Bocancea-Schit, să-i convingă pe oameni să plece, dar fără rezultat. Consăteanul lui Petre Prisăcari i-a replicat: „Tu ne-ai scos din sat, dar aici nu mai eşti şef“.

La 19 mai, şi pe câmpul La hârtop a venit un pluton de ostaşi pe cai. Militarii au fost întâmpinaţi de locuitori cu huiduieli. Superiorul, locotenentul Novojilov, a solicitat întăriri. A primit 200 de soldaţi infanterişti şi s-a întors pe câmp. Mulţimea s-a pornit spre ei. Soldaţii au tras câteva rafale de mitralieră deasupra capetelor. Oamenii s-au retras.

După aceasta, un ofiţer din pluton s-a desprins de ceilalţi soldaţi şi s-a îndreptat spre acea parte a locuitorilor care erau pe câmpul Rezerv. Spiritele, care erau deja încinse, au explodat când militarul a trecut de fântâna Cucoanei (10). Un grup de circa o sută de locuitori ai satului Dumbrăviţa, stabiliţi pe câmpul Rezerv, s-au pornit în întâmpinarea lui. Militarul nu a apucat să le vorbească mult, căci a fost dat jos de pe cal, i s-a smuls automatul şi a fost bătut de săteni. Locotenentul a decedat în urma loviturilor primite.

Lucrurile au luat o întorsătură nedorită. După acest incident, o parte din locuitorii satului care se aflau pe câmpul La Hârtop s-a deplasat spre comuna Mândreştii Noi, satul indicat de autorităţi pentru evacuare. Cea mai mare parte însă s-a mutat cu traiul pe lanul Mătăseni.

VICTIMELE DE LA MASIVUL LUNGU

Vestea despre incidentul de pe câmpul Rezerv şi masivul Lungu s-a răspândit momentan. După incidentele din 16 şi 19 mai, locuitorii satului Dumbrăviţa care s-au stabilit pe masivul  Lungu, au decis să părăsească lanul, însă soldaţii şi-au dat seama că ei nu vor să meargă în localitatea indicată - comuna Mândreştii Noi, dar în direcţia opusă, în Flămânzeni. Militarii le-au barat calea. Câţiva locuitori i-au ameninţat cu sapele şi furcile. Soldaţii au deschis focul. Trei oameni - Hortolomei Grati, Simion Postoroncă şi fiul lui, Vasile, au fost împuşcaţi pe loc, iar Vasile Postoroncă a fost grav rănit.

Cei care se aflau pe masivul Lungu, dar şi cei de pe Iazul lui Zare s-au îndreptat spre câmpul Mătăseni. Lor li s-au alăturat locuitorii satului Ghiliceni, de pe câmpul Tătarca, care porniseră spre satele indicate. Numărul celor de la Mătăseni se ridica la circa 5.000, potrivit altor surse - la 7.000 de persoane şi circa 2.000 de care şi căruţe. Preşedintele Comitetului Executiv raional şi procurorul raionului Chişcăreni au venit la Mătăseni pentru a-i determina să se strămute, dar fără rezultat.

MASACRUL DIN 22 MAI 1944

22 mai 1944 a picat într-o zi de luni. Termenul pentru evacuare expirase. Comandamentul diviziei responsabile de evacuare nu executase ordinul superiorilor. În acea zi locţiitorul comandantului de divizie, cu sediul la Cucioaia, locotenent colonel Iuzvinkevici, a trimis pe câmpurile unde se aflau locuitorii satelor Ghiliceni, Dumbrăviţa şi Bocancea-Schit un batalion de ostaşi ai corpului al IV-lea, regimentul 204, din cadrul Frontului al Doilea Ucrainean.

Batalionul era susţinut de o jumătate de escadron de călăreţi, de un pluton de cercetaşi pe cai şi de 30 de soldaţi ai trupelor de grăniceri ai NKVD al RSS Moldoveneşti. Soldaţii au înconjurat lanul Mătăseni, fiind înarmaţi cu pistoale automat şi mitraliere. Mulţimea s-a agitat. Femeile au început să strige. Mai întâi, s-au auzit câteva strigăte răzleţe, transformate într-un val de aclamaţii „Ura!“. Moldovenii au început să înainteze. Călăreţii din fruntea batalionului s-au retras la 150-200 de metri. Reorganizându-se, călăreţii şi soldaţii din infanterie au pornit spre populaţia civilă. Oamenii din nou au scandat „Ura!“ şi au continuat să înainteze. Mişcarea lor a fost oprită de focurile militarilor. Mai multe persoane au căzut, apoi s-au culcat cu toţii la pământ, iar femeile au luat-o îndărăt. Soldaţii au tăbărât asupra lor, arestându-i pe cei mai activi. Efim Olaru din Ghiliceni, aflându-se lângă carul lui, departe de linia întâi, a luat în mâini toporul când asupra lui s-au năpustit câţiva soldaţi. Unul l-a lovit cu arma în cap şi bărbatul a căzut. A reuşit, totuşi, să dea o lovitură de topor în piciorul unui soldat.

După calmarea spiritelor, s-a constatat că au fost împuşcaţi pe loc Teodor Baciu, Pantelei Rusu, Ion Gubencu, Filip Olaru şi Xenia Bologan, iar Dumitru Caimacan, Efim Olaru şi Nichita Andronic au fost răniţi. Au fost împuşcaţi câţiva cai şi câteva vite. Pentru a justifica aplicarea armelor, sovieticii au afirmat că mulţimea s-a repezit asupra lor, însă un martor, un om din partea locului folosit de sovietici drept translator, a spus că doar o femeie din primele rânduri (Xenia Bologan) s-a îndârjit cu sapa spre soldaţi, lovindu-l pe unul. La ordinul superiorului, ea a fost împuşcată prima.

După calmarea spiritelor, s-a constatat că au fost împuşcaţi pe loc Teodor Baciu, Pantelei Rusu, Ion Gubencu, Filip Olaru şi Xenia Bologan, iar Dumitru Caimacan, Efim Olaru şi Nichita Andronic au fost răniţi. Mihai Taşcă, istoric

Circa 50 de oameni interogaţi de securişti

ll Confirmă spusele martorului şi Comisarul Poporului pentru Afacerile Interne al RSS Moldoveneşti, generalul Markeev, care într-o depeşă, din 24 mai 1944, a raportat Secretarului Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Moldova, tovarăşul Sologub, şi preşedintelui Comisarilor Poporului al RSS Moldoveneşti, tovarăşul Tihon Constantinov, că în cadrul operaţiunii din 22 mai doar o femeie a lovit cu sapa un ostaş. Generalul mai preciza că niciun militar nu a avut de suferit, cu excepţia câtorva leziuni corporale.

După acel măcel, mulţimea a fost dispersată şi obligată să părăsească locul. Escortaţi de militari, orheienii au fost duşi în alte sate, câţiva au fost reţinuţi şi interogaţi, după care au fost lăsaţi să se întoarcă acasă.

„ACTIVITATE ANTISOVIETICĂ“ ŞI „ACŢIUNI CONTRAREVOLUŢIONARE“

Cu toate acestea, la 10 iunie 1944, a fost pornit un dosar penal pentru „agitaţie şi propagandă antisovietică“ şi „participarea în organizaţii contrarevoluţionare în scopul pregătirii acţiunilor contrarevoluţionare“. Arestările au început ceva mai devreme, la 6 iunie. În scurt timp au fost reţinute 28 de persoane din cele trei sate: Ghiliceni, Dumbrăviţa şi Bocancea-Schit.

Ancheta preliminară a fost una anevoioasă, atât datorită caracterului faptelor incriminate, cât şi a multiplelor acţiuni procedurale care trebuiau efectuate. Securităţii i-a fost dificil să-i identifice pe cei mai activi, eliberând până la proces 11 persoane arestate. În total, anchetatorii au interogat circa 50 de persoane, au confruntat mărturiile presupuşilor lideri, iar dosarul penal a întrunit trei volume, în total 901 pagini.

14 PERSOANE PE BANCA ACUZAŢILOR

Rechizitoriul, difuz în argumentare, a fost aprobat la 26 noiembrie 1944. Procesul judiciar a avut loc la 18-19 aprilie 1945, la Bălţi. Pe banca acuzaţilor au fost aduse 14 persoane: din satul Dumbrăviţa - 8, din Ghiliceni - 3 şi din Bocancea-schit - 3. Două persoane au decedat până la proces (în urma rănilor provocate): Efim Olaru (a.n. 1882) din Ghiliceni şi Dumitru Caimacan (a.n. 1899) din Dumbrăviţa.

Un complet de judecată al Tribunalului Militar al Trupelor Ministerului Securităţii de Stat al RSS Moldoveneşti, aplicând prevederile art. 56/16 Cod Penal al RSS Ucrainene „Dezordine în masă“, i-a condamnat pe Mihail Starostin (a.n. 1924), Constantin Moisei (a.n. 1910), Petru Vlas (a.n. 1906), Marcu Ciugureanu (a.n. 1906), Ion Lupaşcu (a.n. 1920), Ion Porcescu (a.n. 1903), Iacov Stamatin (a.n. 1905), Pavel Surdu (a.n. 1912) - toţi din satul Dumbrăviţa, pe Petru Prisăcaru (a.n. 1915), Tudor Mitrofan (1915) şi Anton Nas (1878) din Bocancea-Schit, pe Dumitru Andronic (a.n. 1887), Gheorghe Holban (a.n. 1922) şi Constantin Mardari (a.n. 1903) din satul Ghiliceni la câte 10 ani munci corecţionale, cu confiscarea averii personale şi decăderea din drepturile civile pentru un termen de 5 ani.

Dumbrăviţeanul Vasile Sofroni (a.n. 1879), deşi a fost arestat, nu a fost judecat întrucât se îmbolnăvise de tif exantematic şi se afla în spital. Ulterior a fost judecat, dar achitat.

Toţi condamnaţii în acest prices au fost reabilitaţi de Procuratura Generală a Republicii Moldova, la 1 aprilie 1992.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite