Arhivele comunismului: Inochentistul Gheorghe Zgherea, trimis în Kolîma pentru credinţă

Gheorghe Zgherea împreună cu două adepte ale curentului inochentist FOTO: dosar SIS

Gheorghe Zgherea este unul dintre basarabenii condamnaţi la gulag, după moartea lui Stalin, pentru că era adeptul unui curent religios considerat periculos de către puterea sovietică.

Anul 1953 nu a pus capăt represiunilor politice. Este adevărat că, după moartea lui Stalin, s-a renunţat la deportări în masă, execuţii şi exterminare prin înfometare, metode aplicate în RSSM în anii 1946-1947, dar teroarea politică a continuat la nivel individual şi de grupuri mici. În mai 1953, la doar două luni de la moartea dictatorului, era arestat şi trimis în gulag Gheorghe Zgherea, care făcea parte din grupul religios al inochentiştilor. De ce era periculos Gheorghe Zgherea pentru regimul sovietic şi ce idei propaga încât a fost supus represiunilor?

Scurtă biografie

Gheorghe Zgherea este originar din satul Văleni, raionul Vulcăneşti. S-a născut în 1932 într-o familie de ţărani mijlocaşi. A urmat, până la vârsta de 12 ani, şcoală din satul natal, după care a lucrat în gospodăria părinţilor săi, intraţi în colhoz în 1948. Gheorghe Zgherea a aderat la „secta“ inochentiştilor în decembrie 1949, devenind în scurt timp propovăduitor al acestui curent religios.

Represiuni împotriva denominaţiilor creştine

Inochentismul şi alte curente religioase erau considerate un pericol pentru puterea sovietică. La 1 aprilie 1951 au fost deportaţi în masă „Martorii lui Iehova“, una dintre cele mai influente şi numeroase confesiuni creştine neoprotestante din RSS Moldovenească. Au urmat alte curente religioase, printre care şi inochentiştii. În octombrie-decembrie 1952, au fost condamnate şase persoane influente din cadrul acestui curent: Ciobanu Elena Nicolae, Merlan Zaharia Dumitru, Ştefăniţă Nicolae Gheorghe, Merlan Afanasie Zaharia, Mândruţă Anastasia Simion şi Buzgan Olga Gheorghe. Toţi au fost condamnaţi la câte 25 de ani de lagăr de corecţie prin muncă.

Arestarea lui Zgherea

Gheorghe Zgherea a fost reţinut prima dată în decembrie 1952, în timp ce propovăduia ideile inochentiste în satul Tigheci, raionul Leova. A reuşit să fugă de sub escortă, în timp ce era dus la secţia raională Cahul a Ministerului de Interne a RSSM. Va fi arestat abia pe 2 mai 1953, intentându-i-se imediat un dosar penal, în baza articolelor 54-10, partea a 2-a, şi 54-11 din Codul Penal al RSS Ucrainene (RSSM va avea cod penal abia din 1961).

Interogarea

Timp de o lună va fi interogat de câteva ori de către anchetarorii de la secţia raională Cahul a Ministerului de Interne al RSSM. În acelaşi dosar, vor fi anchetate mai multe persoane care îl cunoşteau, din diferite localităţi în care Zgherea propovăduia credinţa inochentistă. Din motive lesne de înţeles, nu putem menţiona numele acestora. Acuzarea s-a bazat pe „dovezile“ martorilor, precum şi pe recunoaşterea „vinovăţiei“ de către inculpat. La proces însă Gheorghe Zgherea a spus că nu renunţă la credinţă.

Condamnarea

La 20 iunie 1953, Gheorghe Zgherea a fost condamnat la 25 de ani de lagăr de corecţie prin muncă, ca şi ceilalţi membri ai curentului inochentist, judecaţi în anul precedent. În sentinţa de condamnare emisă de Curtea Supremă a RSSM, acestuia i se incrimina că a „vagabondat“ timp de trei ani prin diferite sate ale RSSM, mai ales prin localităţi din raioanele Vulcăneşti, Străşeni şi Kotovsk (astăzi Hânceşti). Era învinuit că folosea prejudecăţile religioase ale populaţiei şi promova agitaţia antisovietică, mai ales la sate, convingea cetăţenii să nu participe la viaţa social-politică, să nu ia parte la alegeri, îndemna tineretul să nu adere la Uniunea Tineretului Comunist (comsomolul), chema oamenii din sate să nu iasă la muncă duminica, întrucât era un mare păcat faţă de Dumnezeu. Ultimul apel era, de fapt, în concordanţă cu Constituţia sovietică şi Codul Muncii, care garanta dreptul la odihnă al cetăţenilor sovietici. Prin urmare, a fost invocat ilegal, chiar raportat la legislaţia de atunci, ca fiind o acţiune antisovietică. Gheorghe Zgherea a fost reprezentat de un avocat numit din oficiu şi deşi apărarea era o  formalitate, a fost obligat să-i achite 250 de ruble.

Termen redus în 1955

Gheorghe Zgherea a fost trimis să-şi ispăşească pedeapsa în lagărul nr. 18 din oraşul Magadan, în Kolîma, una din cele mai sinistre regiuni ale gulagului sovietic. A avut noroc însă: conform unei decizii a Curţii Supreme a RSSM, din 7 mai 1955, sentinţa i-a fost redusă de la 25 de ani de detenţie la şase ani de lagăr şi lipsirea de drepturi civile pentru trei ani. Prin decizia din 1955, magistraţii îi confirmă vina pe baza dosarului din 1953, dar consideră că pedeapsa a fost prea aspră. Termenul de detenţie îi este redus în baza decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 27 martie 1953 „Despre amnistie“. Nu ştim dacă Gheorghe Zgherea a supravieţuit.

Reabilitarea

Gheorghe Vasile Zgherea a fost reabilitat la 19 decembrie 2005 de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova. „Verificând materialele cauzei, se constată că în decursul anchetării şi examinării cazului în judecată, nu a fost dovedit caracterul contrarevoluţionar al acţiunilor inculpatului, deci lipsesc laturile principale ale infracţiunii, deoarece ele nu au subminat potenţialul militar, independenţa statală sau inviolabilitatea teritorială“, se spune în decizia de reabilitare.

Cazul lui Gheoghe Zgherea arată că represiunea politică, în speţă cea împotriva credincioşilor, mai ales a celor neortodocşi, a continuat şi după moartea lui Stalin, regimul comunist aplicând acelaşi cod penal moştenit de la Lenin şi Stalin. Libertatea de gândire şi dreptul la exprimare, stipulate în Constituţia sovietică, era doar o formalitate. Partidul comunist pretindea în continuare că deţine adevărul absolut, iar cei care exprimau opinii contrare erau persecutaţi şi exilaţi în Siberia.

Cine sunt inochentiştii

Inochentismul a apărut la începutul secolului al XX-lea în stânga Nistrului (regiunea Balta) şi s-a extins ulterior şi în Basarabia. Denumirea provine de la numele iniţiatorului acestui curent, Inochentie, pe nume adevărat Ioan Levizor, moldovean român din Cosăuţi, Soroca. Inochentismul proliferează ca urmare a crizei Bisericii Ortodoxe Ruse din epocă şi exprimă un protest împotriva acesteia. Autorităţile ruseşti, fiind alarmate de influenţa pe care o avea învăţătura lui Inochentie, mai ales printre moldovenii transnistreni şi basarabeni, îl exilează în regiunea Murmansk, în 1912. Revine la Balta după revoluţia rusă din februarie 1917.

În perioada interbelică, inochentismul continuă să se răspândească în Basarabia şi RASSM, majoritatea susţinătorilor căzând victime Marii Terori din URSS, din anii 1937-1938. Atât Biserica Ortodoxă Rusă, cât şi Biserica Ortodoxă Română i-a considerat eretici (găsiţi mai multe despre acest subiect în articolul lui Emil Dragnev „Biserica Orotdoxă în Republica Moldova în secolul XX“, din volumul „Biserica Ortodoxă în Europa Orientală în secolul XX“, editor Christine Chaillot, Bucureşti, Humanitas, 2011). Inochentismul a prins rădăcini şi în unele comunităţi găgăuze din sudul Republicii Moldova (a se vedea cartea antropologului irlandez James Kapalo „Text, Context and Perfromance: Gagauz Folk Religion in Discourse and Practice“. Leiden, Brill Publishers, 2011).