ARHIVELE COMUNISMULUI A fost trimis în gulag pentru că a trecut Nistrul în România, în 1932

Din cauza colectivizării forţate din URSS, începute în 1929, şi a foametei ce a urmat, mulţi ţărani din stânga Nistrului au venit în Basarabia pentru a supravieţui.

În 1940, când provincia dintre Prut şi Nistru este ocupată de Armata Roşie, transfugii din RASSM sunt arestaţi. Printre aceştia e şi Nicolae Brumă din Criuleni, judeţul Orhei, condamnat „pentru trădare de patrie“ la opt şi apoi cinci ani de lagăr de corecţie prin muncă.

Basarabeanul Nicolae Brumă s-a născut în 1899 în localitatea Criuleni, judeţul Orhei. În 1921, trece în stânga Nistrului, în Uniunea Sovietică. Nu ştia că face o mare greşeală, pe care o va regreta mai târziu. În 1931 începe să se confrunte cu grave probleme ce îl vor determina să revină în Basarabia. În 1940, când sovieticii ocupă Basarabia, una dintre primele griji ale noii puteri este să-i caute şi să-i condamne pe transfugii din Transnistria.

Viaţa lui Nicolae Brumă şi a familiei sale este ruinată: bărbatul este condamnat la ani grei de gulag în Nordul extrem al Rusiei, dincolo de Cercul Polar. Abia în 1956 va putea reveni la baştină. Nicolae Brumă a avut patru copii: Nadejda (n. 1926), Efimia (n. 1928), Anastasia (n. 1935), Alexandra (n. 1938) şi Vladimir (n. 1940), doi fraţi şi o soră.

Ce l-a determinat să fugă în URSS?

După Unirea Basarabiei cu România în martie 1918, basarabenii devin cetăţeni cu drepturi depline ale noului stat, iar printre obligaţiile cetăţeneşti era şi onorarea serviciului militar. Nicolae Brumă este recrutat în Armata Română în 1921. După trei luni dezertează, întrucât – va spune la interogatoriul sovietic din 1940 – nu putea suporta umilinţele ofiţerilor care îi numeau întruna pe basarabeni „bolşevici“. Drept urmare, pentru a evita pedeapsa ce-l aştepta, decide să treacă râul Nistru, în URSS. Se stabileşte cu timpul în satul Pogrebea, raionul Dubăsari, îşi întemeiază o gospodărie ţărănească solidă şi în 1924 se căsătoreşte.

În acea perioadă în URSS era promovată aşa-numita Nouă Politică Economică, introdusă în 1921 şi care le permitea ţăranilor să deţină gospodării individuale şi să-şi  vândă produsele pe piaţă, după ce plăteau impozitul agricol în bani. Situaţia s-a schimbat brusc la sfârşitul anilor ’20. Din 1927, reîncepe rechiziţia cerealelor de către statul sovietic, iar din 1929 este lansată campania de colectivizare forţată a agriculturii. Nicolae Brumă, ca şi majoritatea ţăranilor din RASSM şi din URSS în ansamblu, nu este încântat să intre în colhoz. Regimul face uz însă de toate mijloacele posibile, inclusiv violente, pentru a impune orânduirea comunistă în agricultură.

O pârghie importantă pentru a determina ţăranii să intre în colhoz este politica fiscală. Se revine la practicile din timpul războiului civil când toată pâinea era confiscată de la ţărani în contul statului. Măsura a dus la declanşarea foametei în masă, care atinge apogeul în anii 1932-1933.

Revenirea în Basarabia, unica soluţie

În momentul lansării primului plan cincinal şi a colectivizării forţate, Nicolae Brumă deţinea o casă, doi cai, o vacă, şapte hectare de teren arabil şi 0,5 hectare de livadă. În 1931, după ce câţiva ani la rând i-au fost confiscate surplusurile de cereale, Nicolae Brumă, ca şi alţi ţărani, n-a mai fost în stare să achite dările la stat. Cei care erau deja membri ai colhozurilor puteau scăpa de pedeapsă, dar cei care insistau să-şi păstreze gospodăria individuală nu aveau nicio şansă. Aşa s-a întâmplat şi cu Nicolae Brumă.

În 1931, din cauză că n-a putut preda cantitatea de cereale cerută de împuterniciţii sovietici şi pentru că nu voia să intre în colhoz, este condamnat la cinci ani de detenţie. Îşi ispăşeşte pedeapsa la închisoarea din Herson (Ucraina). Între timp, este informat prin intermediul cunoscuţilor că familia sa îndură foame şi că i-a fost confiscată averea. Prin urmare, decide că unica soluţie de a-şi salva familia este să evadeze din închisoare şi să revină în Basarabia. Riscul era mare, putea fi împuşcat atât el, cât şi soţia şi copiii, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi dintre cei care au decis la un moment dat să facă acelaşi lucru.

La începutul anului 1932, iarna, când apele Nistrului erau îngheţate, Nicolae Brumă evadează din puşcărie şi trece în Basarabia împreună cu soţia sa Maria şi cele două fiice pe care îi avea la vremea respectivă: Nadejda, de şase ani, şi Efimia, de numai patru ani.

Din nou acasă, în Basarabia

Familia Brumă este reţinută de jandarmii de la Criuleni, autorităţile române interogându-i, de regulă, pe cei care treceau ilegal râul Nistru. Era şi firesc acest lucru, întrucât existau numeroase precedente când din URSS veneau agenţi bolşevici care încercau să destabilizeze situaţia. Nicolae Brumă este dus apoi la Chişinău, unde este interogat timp de şase zile de către Siguranţă, instituţie ce avea sarcina de a apăra securitatea statului român. Soţiei şi copiilor li se permite să se stabilească în Criuleni, la rudele lui Nicolae. Trebuie să subliniem faptul că, spre deosebire de autorităţile sovietice, statul român nu pedepsea toată familia dacă unul dintre membri săvârşea ceva.

După ce s-a stabilit că a dezertat cândva din armata română, Nicolae Brumă a fost condamnat la trei luni de închisoare, apoi a fost obligat să-şi onoreze termenul rămas din 1921 în Armata Română. Drept urmare, revine acasă la Criuleni după un an şi opt luni. Fiind un ţăran harnic şi întreprinzător, în scurt timp îşi întemeiază o gospodărie ţărănească solidă, comparabilă cu cea pe care o avea în Pogrebea, în RASSM, până la confiscarea averii de către puterea sovietică. Astfel, în 1940, Nicolae Brumă avea în proprietate cinci hectare de teren arabil, 0,5 livadă, o pereche de cai şi o vacă.

Învinuit de „trădare de patrie“ de sovietici

La ocuparea Basarabiei de către Armata Roşie, noile autorităţi operează arestări în rândurile elitelor basarabene şi a celor care fugiseră din Uniunea Sovietică. Cei din urmă erau acuzaţi de „trădare de patrie“. Nicolae Brumă a fost doar unul dintre ei. Acesta a fost arestat la o săptămână de la invazia bolşevică, pe 5 iulie 1940, de către organele securităţii statului din cadrul NKVD-ului din RASSM, cu capitala la Tiraspol (RSSM va fi creată abia la 2 august 1940). Primul interogatoriu la Tiraspol va avea loc chiar în ziua arestării, iar următoarele – pe 25 iulie şi 6 septembrie 1940. Au fost interogaţi şi martori, săteni din Criuleni.

Organele poliţiei politice încercau să caute alte capete de acuzare pentru Brumă, precum activitate contrarevoluţionară şi antisovietică în Criuleni, în perioada 1932-1940. Şi asta pentru că în 1938 şi 1939, Nicolae Brumă fusese membru al Partidului Naţional Ţărănesc şi, respectiv, NKVD voia să-l învinuiască şi pentru faptul că a participat la viaţa politică românească, ceea ce constituia din start „prezumţie de vinovăţie“.

În urma interogării martorilor, nimeni nu a confirmat însă alegaţiile anchetatorilor poliţiei politice sovietice.
După luni de detenţie preventivă, pe 4 noiembrie 1940, Nicolae Brumă este condamnat la opt ani de lagăr de corecţie prin muncă. Organul care pronunţă sentinţa este Consfătuirea Specială a NKVD al URSS. Astfel, Brumă este condamnat de către o instituţie extrajudiciară a statului sovietic, aflată în afara câmpului legal.

Ispăşirea pedepsei şi reabilitarea

Nicolae Brumă va fi condamnat la opt ani de lagăr (locul nu este menţionat în dosarul de la NKVD). Termenul de detenţie îi este prelungit apoi cu cinci ani, în baza unei decizii a Biroului Politic al PC(b) din URSS, care urmărea scopul de a nu permite revenirea foştilor condamnaţi în localităţile de baştină.

După a doua condamnare, în 1948, Nicolae Brumă este trimis la muncă silnică în Kolâma, regiunea Magadan, acolo unde se afla unul dintre cele mai sinistre lagăre de concentrare sovietice specializate în dobândirea aurului (cunoscut publicului larg mai ales datorită lui Varlaam Şalamov, care a scris „Povestiri din Kolâma“, dar şi din cartea Annei Applebaum „Gulag: o istorie, 2003“, tradusă în română de Humanitas în 2011).

După moartea lui Stalin, autorităţile sovietice întreprind acţiuni pentru eliberarea din gulag a milioane de oameni condamnaţi pe nedrept. Printre cei eliberaţi este şi Nicolae Brumă. Autorităţile sovietice nu-l reabilitează însă, ci constată că acesta a fost condamnat pe nedrept la opt ani, deoarece legislaţia prevedea că pentru trecerea ilegală a hotarului pedeapsa maximă era de trei ani. În plus, procuratura menţionează că Nicolae Brumă nu putea fi învinuit de trădare de patrie întrucât era cetăţean român.

Procuratura Militară a Cercului Militar Odesa ia o decizie în favoarea lui Nicolae Brumă pe 16 decembrie 1955. Din documentele de arhivă aflăm că este eliberat din lagărul din Kolâma pe 7 februarie 1956 şi că soţia sa era grav bolnavă la acea vreme. Nu se cunosc alte informaţii despre Nicolae Brumă şi membrii familiei sale („Cartea memoriei“ nu conţine referinţe despre Nicolae Brumă).

Mii de basarabeni au fugit de urgie şi foamete

Dacă la început ţăranii treceau Nistrul în Basarabia din cauza fărădelegilor şi crimelor comise de autorităţile sovietice, ulterior au început să fugă din cauza foametei provocate de regimul bolşevic. Cei mai mulţi trec Nistrul în primele luni ale anului 1932, când foametea se face din ce în ce mai resimţită în RASSM.

Astfel, potrivit documentelor de arhivă, în ianuarie au trecut 314 familii, în februarie – 425 (1.449 de persoane), iar în martie – 503 familii (1.644 de persoane), ceea ce constituia în total circa 4.500 de oameni. Alte 530 de persoane fuseseră reţinute. Totodată, în primele luni din 1932, cel puţin 30 de oameni care au încercat să treacă Nistrul au fost împuşcaţi de grănicerii sovietici.