ARHIVELE COMUNISMULUI Teroarea comunistă împotriva ţăranilor din Transnistria

În 1929 puterea sovietică relansează ofensiva împotriva agricultorilor individuali, Oficial se vorbea de lichidarea clasei culacilor, în realitate era vorba de ţărănime, de modul ei de viaţă, de proprietate şi de iniţiativa privată în agricultură.

A fost o cotitură importantă în istoria statului sovietic, care a echivalat cu o nouă declaraţie de război împotriva ţăranilor şi instituirea sistemului colhoznic, foarte asemănător cu o nouă şerbie. Ţăranii care s-au împotrivit noilor măsuri ale regimului comunist au fost condamnaţi la privaţiune de libertate în lagăre de concentrare sau la deportare în regiunile nordului din Rusia. Aşa s-a întâmplat şi cu numeroşi moldoveni din stânga Nistrului, cum este cazul grupului condus de Pavel Feofan Bodiul din satul Vâhvatinţi, raionul Râbniţa, atunci parte a RASS Moldoveneşti din componenţa Ucrainei Sovietice. 

Noua Politică Economică, introdusă în 1921, a reabilitat parţial economia de piaţă şi a înlocuit prodrazviorstka – vânzarea obligatorie la stat a tuturor rezervelor de pâine la un preţ stabilit – cu un impozit fix în bani. Drept rezultat, ţăranii au fost stimulaţi să producă mai mult şi în câţiva ani ţara a început să se repună pe picioare după devastatorul război civil (1918-1921).

Începutul colectivizării forţate

Anul 1927 a adus o roadă mai mică faţă de anii precedenţi şi statul a început să ia cu forţa pâinea de la ţărani pentru a continua exportul acesteia peste hotare. Măsura avea ca scop suplinirea rezervelor valutare şi susţinerea industriei. Societatea s-a alertat. Mulţi oameni trimiteau scrisori la Moscova în care spuneau că dacă ţăranul va fi tratat ca în perioada războiului civil, el nu va produce nimic şi statul va avea de pierdut.

Acestea erau apeluri la raţiune, adeseori exprimate chiar de membri de partid din teritoriu. În anii următori însă, contrar acestor semnale, conducerea bolşevică în frunte cu Stalin a decis revenirea la rechiziţionarea forţată a tuturor rezervelor de cereale de la ţărani. Această politică a fost anunţată în 1928 şi aplicată începând cu anul 1929. Iniţial, ţăranii săraci, neavând pâine, au susţinut statul şi au participat la confiscarea pâinii de la producătorii mai avuţi, numiţi peiorativ culaci, în speranţa că autorităţile vor contribui astfel la rezolvarea problemei legate de aprovizionarea populaţiei nevoiaşe cu pâine.

Contrar aşteptărilor ţăranilor săraci, statul sovietic a confiscat pâinea în hambare, ceea ce a dus la majorarea preţului pe piaţă. Fiind abandonaţi şi dezamăgiţi de acţiunile puterii, după aceasta săracii se rugau la cei înstăriţi să le vândă pâine ca să nu moară de foame. Dar deja aceştia nu mai aveau ce vinde şi se preocupau de propria supravieţuire.

Impozitele - triplate, iar preţul de achiziţie - micşorat

În 1929, situaţia ţăranilor s-a înrăutăţit şi mai mult, întrucât regimul sovietic a majorat de trei ori cuantumul impozitului în natură şi în bani şi a redus preţul la pâinea dată la stat. În acest context, agricultorii individuali de multe ori nu aveau ce să ofere statului, politica acestuia din ultimii doi ani descurajându-i să producă mai mult în condiţiile în care ei ştiau că li se va lua totul la un preţ derizoriu, astfel, încep arestările în masă contra ţăranilor, care sunt făcuţi vinovaţi de sabotarea acţiunilor de livrare a pâinii la stat.

Acţiunile represive afectează şi ţăranii din RASS Moldovenească, creată în 1924 în stânga Nistrului, ca parte a RSS Ucrainene. Scopul acestei republici autonome era unul propagandistic, de a arăta străinătăţii că în 1918 Basarabia ar fi fost ocupată pe nedrept de România şi de a crea un cap de pod pentru extinderea comunismului în direcţia Balcanilor.

Arestarea ţăranilor din RASSM

Printre cei care au fost arestaţi în toamna anului 1929 în RASSM a fost şi un grup de ţărani din satul Vâhvatinţi din raionul Râbniţa. Era vorba de următoarele persoane: Pavel Feofan Bodiul, născut în anul 1887, ţăran, fost preşedinte al sovietului sătesc, fără ştiinţă de carte, de naţionalitate moldovean/român; Zaharia Daniel Bodiul, născut în anul 1886, studii medii, învăţător, de naţionalitate moldovean/român; Mitrofan Emanuel Bodiul, născut în 1872, ţăran, fără ştiinţă de carte, fost preşedinte al sfatului bătrânilor din sat, de naţionalitate moldovean/român; Petru Nestor Chisliuc, născut în 1894, ţăran, fără ştiinţă de carte, de naţionalitate moldovean/român; Constantin Ion Pleşco, născut în 1872, ţăran, fără ştiinţă de carte, de naţionalitate moldovean/român, achitat la un moment dat, iar în locul lui figurând Eugrafie Ştefan Petco.

În lista iniţială de cinci persoane au fost adăugaţi încă trei: Lavrentie Daniel Bodiul, născut în 1888, ţăran, fără ştiinţă de carte, de naţionalitate moldovean/român; Andronic Ilarion Gonciaruc, născut în 1886, ţăran, fără ştiinţă de carte, de naţionalitate moldovean/român; şi Alexandru Andrei Pleşco, născut în 1888, învăţător, de naţionalitate moldovean/român.

Acuzaţi de agitaţie antisovietică

Prin urmare, numai doi erau alfabetizaţi, iar ceilalţi erau ţărani simpli, mai degrabă mijlocaşi decât foarte înstăriţi, adică culaci în accepţiunea ideologică a termenului. Aceştia au fost reţinuţi de organele GPU – denumirea de atunci a poliţiei politice sovietice – la 9 noiembrie 1929.

Li s-au incriminat faptul că reprezentau partea înstărită a satului şi că au întreprins acţiuni de agitaţie în rândurile ţăranilor cu scopul de a organiza un refuz consolidat al comunităţii rurale de a da surplusurile de pâine la stat. Cu alte cuvinte, li s-a imputat activitate cu caracter antisovietic, ceea ce era pasibil de condamnarea la ani grei de detenţie, conform Codului Penal al RSS Ucrainene, o copie fidelă a celui din Rusia.

Acesta definea duşmanii puterii sovietice ca toţi care se opun măsurilor luate de guvern şi instituia pedepse aspre pentru cele mai mici acţiuni de nesupunere faţă de autorităţi, precum şi prelungea tradiţia consacrată în anii războiului civil de a acorda sentinţe pornind de la criteriul de clasă şi interesele dictaturii proletariatului, adică a partidului.

Interogatoriul

În cadrul interogatoriului, care a urmat arestări grupului de ţărani din satul Vâhvatinţi, raionul Râbniţa, organele poliţiei politice sovietice au încercat să adune materiale compromiţătoare la adresa inculpaţilor. De fapt, se intenţiona organizarea unui proces-simulacru care să servească drept exemplu de descurajare a altor ţărani de a se opune rechiziţionărilor surplusului de cereale de către autorităţi.

Au fost audiaţi cei opt cetăţeni, precum şi unii reprezentanţi ai ţărănimii sărace din localitate. Unii dintre aceştia au confirmat că grupul informal condus de Pavel şi Zaharia Bodiul intenţiona să ascundă pâinea în gropi până în primăvara anului viitor şi să nu admită cedarea acesteia statului. Potrivit martorilor, oamenii procedau astfel pentru că riscau să moară de foame.

Printre elementele care au apărut în cadrul interogării martorilor a apărut şi cel referitor la intenţia grupului de a organiza un act terorist împotriva activului de partid şi sovietic din sat. Acest detaliu însă ridică multe semne de întrebare, întrucât după câteva luni de interogare, în ianuarie 1930, ancheta în cazul grupului condus de Pavel şi Zaharia Bodiul este trimisă Consfătuirii Speciale a GPU (instituţie extrajudiciară creată în 1922, predecesoarea celei a NKVD-ului inaugurată în 1934).

Cu alte cuvinte, deşi autorităţile au folosit presiunea fizică pentu a aduna mărturii compromiţătoare faţă de cei inculpaţi, condamnarea acestora a fost transferată unui organ care acţiona în afara cadrului legal existent şi care formula sentinţa după criterii politice. Vina era stabilită de apartenenţa indivizilor la o anumită clasă socială, nu după acţiuni concrete împotriva statului.

Condamnarea

În data de 18 martie 1930, Consfătuirea Specială de pe lângă Colegiul Direcţiei Politice de Stat (GPU) şase dintre cele opt persoane au fost condamnate la diferite termene, invocându-se articolul 54, punct 10 al Codului Penal al RSS Ucrainene, care se referea la agitaţie antisovietică. Pavel Feofan Bodiul şi Zaharia Daniel Bodiul au fost condamnaţi la trei ani de lagăr de concentrare; Lavrentie Daniel Bodiul, Andronic Ilarion Gonciaruc, Eugrafie Ştefan Pleşco şi Petru Nestor Chisliuc– la trei ani deportare în regiunea nordului. În ceea ce-i priveşte pe Mitrofan Emanuel Bodiul şi Alexandru Andrei Pleşco, aceştia au fost achitaţi şi eliberaţi din arest.

Reabilitarea

Toţi cei şase condamnaţi au fost reabilitaţi la 31 mai 1989, printr-o decizie a procurorului RSS Moldovenească, Nikolai Demidenko. Reabilitarea s-a făcut pe baza Ucazului Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice din 16 ianuarie 1989 „Despre măsurile suplimentare privind restabilirea dreptăţii faţă de victimele represiunilor săvârşite în anii ’30 - ’40 – începutul anilor ’50”.

Cazul grupului de ţărani din satul Vâhvatinţi, raionul Râbniţa, este doar unul dintre numeroasele drame ale ţăranilor transnistreni de la sfârşitul anilor ’20- începutul anilor ’30 ai secolului al XX-lea. Zeci de mii dintre ei au murit de foamete în anii 1932-1933, iar alte zeci de mii au fost deportate în Siberia. Cei care au reuşit să evadeze din regiunile nordice ale Rusiei au fost prinşi în 1937-1938 în timpul Marii Terori, unii fiind executaţi fără judecată, iar alţii fiind încă o dată deportaţi împreună cu familiile.