Alexandru Slusari: 3 milioane de lei şi circa 100 de mii de euro au fost găsiţi la fosta conducere a Căilor Ferate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Slusari
Alexandru Slusari

Angajaţii Căii Ferate din Moldova de aproape şase luni rămân fără salarii, în timp ce acasă la fosta conducere a întreprinderii, în urma unor percheziţii, au fost găsiţi  3 mln lei şi circa 100 de mii de euro – spune vicepreşedintelui Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari, transmite IPN.

Percheziţii ar fi avut loc la domiciliile şi oficiile lui Iurie Topala, ex-director CFM, şi Grigore Condurachi, ex-vicedirector CFM, precum şi la oficiile companiilor de expediţie. Într-o postare pe Facebook, Alexandru Slusari scrie că informaţia i-a fost oferită din surse demne de încredere din Procuratură. Potrivit deputatului, cei vizaţi ar fi implicaţi în deturnarea a circa 300 mln lei a patrimoniului întreprinderii de stat CFM prin intermediul companiilor offshore, în perioada anilor 2015-2019.

„În sfârşit, a acţionat toata informaţia SIS, acumulată în ultimii 5 ani şi oferită comisiei parlamentare de anchetă. A jucat rol şi rezonanţa raportului Comisiei şi faptul că acolo, la insistenţa Platformei DA, au fost indicate toate numele din notele informative SIS”, a menţionat Alexandru Slusari.

La sfârşitul lunii aprilie, Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS), a declarat că cei de la conducerea „Căii Ferate din Moldova” au dus întreprinderea conştient pe calea falimentului, prin scheme de corupţie, achiziţii trucate, acţiuni de fraudare şi de sustragere în proporţii deosebit de mari. În opinia sa, corupţia şi administrarea defectuoasă a întreprinderii ar fi cauza neplăţii salariilor angajaţilor.

În urma concursului organizat recent pentru şefia Căii Ferate, noul conducător al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” este Oleg Tofilat, consilier al prim-ministrului.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite