Alexandr Petkov: Guvernul trebuie să se implice în mod plenar în tratativele cu Gazprom

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Petkov FOTO IPN
Alexandru Petkov FOTO IPN

Jurnalistul Alexandr Petkov, acţionar minoritar SA Moldovagaz, consideră că preşedinta Maia Sandu „nu are ce căuta” la tratativele cu Gazprom, încă Guvernul trebuie să se implice în mod plenar şi să joace rolul principal în aceste tratative.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Alexandr Petkov, a relatat că joi, la 30 septembrie, la miez de noapte, expiră contractul între Moldovagaz şi Gazprom privind aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova. La şedinţa extraordinară a acţionarilor, care a avut loc astăzi, era sigur că va fi discutată prelungirea contractului actual. De aceea s-a adresat la Agenţia Proprietăţi Publice (APP), care deţine pachetul de stat la Moldovagaz în valoare de 35,33% din acţiuni, precum şi ministrului infrastructurii şi dezvoltării regionale, Andrei Spînu, cu acelaşi text, insistând ca reprezentantul statului să se abţină de la votarea continuării contractului sau, dacă vor vota, să ceară privind achitarea gazelor livrate către regiunea transnistreană.

Potrivit acţionarului Moldovagaz, datoria regiunii transnistrene se apropie la opt miliarde de dolari. Gazele respective au fost livrate conform unui contract aprobat de reprezentantul Guvernului Republicii Moldova. Aşa a fost din 2007 încoace. Alexandr Petkov a numit schema „mafiotă”. Acesta crede că plăţile pentru gazele livrate în regiunii transnistrene puteau şi pot fi garantate de Gazprom, care gestionează 60% din acţiunile Moldovagaz, de Молдавский металлургический завод”, de la Râbniţa, sau de „Молдавская ГРЭС".

Contractele de livrare a gazelor şi documente adiţionale se discută şi se aprobă în lipsa celui care este în conflict de interese, adică a Gazprom. Până acum, reprezentanţii guvernului votau în interesul Gazprom şi a regiunii transnistrene. Jurnalistul crede că sunt interese obscure. În ultimii trei ani, cel care vota era un funcţionar de la Ministerul Economiei, care venea la întâlniri cu indicaţii de vot. Petkov spune că toate indicaţiile se scriu la Moldovagaz, fiind coordonate cu Gazprom.

Astăzi s-au aprobat două acorduri adiţionale, care au modificat puţin formula de calcul al preţului de achiziţie a gazelor naturale. A fost majorat volumul gazelor livrate în regiunea transnistreană cu încă 40 de milioane de metri cubi, ceea ce înseamnă 11 milioane de dolari pentru finanţarea regimului transnistrean. Reprezentantul guvernului, iarăşi, a votat fără niciun fel de obiecţie, spune Alexandr Petkov.

Tot astăzi trebuia să fie votat un nou acord adiţional, cu noile preţuri, dar Guvernul a refuzat deoarece în societate au început discuţiile asupra a ceea ce se întâmplă cu gazele, lucru îmbucurător, spune jurnalistul Petkov, acţionar minoritar Moldovagaz. El spune că aşteaptă din partea Guvernului şi alţi paşi concreţi, care să nu ducă la creşterea preţurilor la gaze pentru populaţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite