Ala Nemerenco, despre bărbatul vaccinat în stradă: S-a făcut exces de zel
0
Ministrul Sănătăţii califică drept „exces de zel” cazul bărbatului imunizat în plină stradă. Şefa de la Sănătate spune că deşi practica internaţională permite imunizarea în spaţii deschise, procesul vaccinării trebuie să aibă loc în condiţii de maximă siguranţă. Ministrul dă, totuşi, asigurări că persoana care apare în imagini administrând vaccinul în stradă este angajat al sistemului de sănătate, notează IPN.
Ala Nemerenco spune că pe perioada campaniei „Săptămâna Imunizării” mai mulţi angajaţi ai sistemului public şi privat au promovat prin localităţile Republicii Moldova ideea vaccinării anti-COVID-19. Şefa de la Sănătate s-a arătat însă nemulţumită de imaginile cu persoanele vaccinate în stradă, apărute în spaţiul public.
„N-a fost vorba doar despre deputaţi, s-a implicat şi Inspectoratul de Poliţie şi voluntari care au mers prin localităţi. Nu este bine să se vaccineze aşa, s-a făcut exces de zel. Dacă se efectuează vaccinarea afară, experienţa este şi în alte ţări, este normal ca persoana să fie aşezată, chiar şi de la o înţepătură cineva ar putea avea o reacţie adversă. Am verificat, doamna este lucrător medical. Este bine să se întâmple în condiţii sigure, noi asta am realizat” a spus Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
De asemenea, ministrul sănătăţii spune că are veşti bune pentru persoanele vaccinate, deţinătoare ale certificatului COVID-19. Documentul va fi, în curând, acceptat la nivel european, în prezent acesta fiind omologat la certificatele COVID din spaţiul comunitar.
„Săptămâna trecută Comisia Europeană ne-a anunţat că certificatul nostru COVID a trecut cu succes toate testările şi acum se află în procedura de echivalare. Când vom primi această echivalare, certificatul nostru nu se va deosebi cu nimic de certificatele emise în ţări europene. De asemenea, persoanele care şi-au făcut schema completă în România, dacă vom ajunge la doza 3 şi vor dori s-o facă, o vor face aici, astfel fiind unificate aceste certificate”, a mai spus Ala Nemerenco.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, rata de vaccinare la nivel naţional cu schema completă este de 25,5%. Cea mai înaltă rată de vaccinare cu schema completă se înregistrează în municipiul Chişinău – 38%, iar la polul opus se află UTA Găgăuzia cu o rată de 15%.